Sari la conținut

Anunțul așteptat de toți pensionarii: Vor ajunge înainte de 1 septembrie

pensie
Sursă foto:arhiva Doctorul Zilei

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a declarat că se recalculează absolut toate pensiile din România și că 99,9% din aceste dosare au fost reevaluate. De asemenea, ministrul a mai explicat că programul computerizat de recalculare a pensiilor cuprinde aproape 5 milioane de decizii, acestea urmând să sosească în posesia pensionarilor până la 1 septembrie, moment în care vor fi majorate pensiile.

„Toate pensiile vor fi recalculate. Fac foarte mult teren, întâlnesc foarte mulți pensionari și mulți dintre aceștia, în funcție de tipul de pensie pe care îl primesc întreabă: „Dar pensia mea va fi recalculată?”. Da, toate pensiile vor fi recalculate, suntem în grafic atât la Casa Națională de Pensii Publice, cât și la casele teritoriale de pensii, cât și la minister.

În primul rând, vreau să le mulțumesc colegilor noștri de la CNPP și casele teritoriale de pensii, fiindcă joi când am vorbit ultima oară cu domnul președinte și doamna secretar național de la CNPP aveam deja 99,9% procesul de reevaluare, ceea ce înseamnă că deja datele cu privire la drepturile de asigurări sociale ale românilor sunt introduse, sunt preluate din format letric, așa cum au fost până acum, acele dosare cu șine, acele dosare vechi pe care le aveam, fie că aveam români care au ieșit la pensie pe Legea 27/1966 până la 263/2010, aveam toate datele greu de accesat, lucrătorii de la casele de pensii trebuiau să caute în documente pe hârtie, în format letric. Azi, acest proces de introducere a datelor în format electronic este aproape a fi finalizat, ceea ce este o veste foarte bună pentru români”, a declarat Simona Bucura Oprescu la România TV.

Deciziile vor sosi înainte de 1 septembrie

Ministrul a clarificat faptul că se lucrează la softul de recalculare și că deciziile finale vor ajunge la pensionari înainte de 1 septembrie.

„Toate deciziile vor ajunge la pensionari înainte de 1 septembrie, în momentul acesta avem deja procesul de reevaluare finalizat, avem modelul noii decizii aprobat și publicat în Monitorul Oficial. Colegii noștri în acest moment lucrează la nivelul CNPP cu privire la recalculare, softul îl avem și este funcțional, după care, toate aceste decizii, 5 milioane, aproape 5 milioane de decizii vor fi listate.

Ne coordonăm cu cei de la Poșta Română astfel încât să ajungă cât mai repede deciziile la pensionari. Toate vor fi trimise prin Poșta Română, acum colegii noștri de la CNPP discută cu cei de la Poșta Română cu privire la acest proces, la această planificare de trimitere a deciziilor.

Din septembrie toți românii vor primi pensiile majorate ca urmare a recalculării, vor avea pensiile recalculate”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel