Din cuprinsul articolului
Ministerul Muncii a anunțat detalii importante pentru pensionarii din România în legătură cu plata pensiilor din luna decembrie 2025 și pensionari primesc 575 lei în plus.
Plata pensiilor pe luna decembrie 2025
Pensionarii vor primi mai multe bonusuri de la stat pe luna decembrie 2025. De acest beneficiu va beneficia o anumită categorie de seniori, acei care îndeplinesc condițiile impuse de către autorități.
Banii se dau ca un ajutor pentru că pensiile nu s-au mai indexat, pentru achiziția unor alimente și pentru plata unei părți din factura la energie.
- Primul ajutor va veni la jumătatea lunii atunci când pensionarii vor primi cei 400 lei, în plus, la pensie.
575 lei în plus la pensie

Aproximativ 2.750.000 de pensionari care au venituri lunare de cel mult 2.574 de lei vor primi în decembrie 2025 un sprijin financiar de 400 de lei, reprezentând a doua tranșă a ajutorului total de 800 de lei acordat în acest an.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, pe rețelele de socializare, precizând că banii vor ajunge la beneficiari chiar înainte de sărbători.
„Fondurile sunt prevăzute în buget și vor ajunge la cei mai afectați în această perioadă. Știm că nu rezolvă toate dificultățile de zi cu zi, dar oferă un sprijin real înainte de iarnă. Este o măsură de protecție socială pe care am menținut-o și care va fi utilă”, a transmis ministrul.
Sumele vor fi acordate fie odată cu pensia de la începutul lunii, prin Poștă, fie prin virament pe card, în data de 12 decembrie. Aproape 2 milioane de pensionari care depășesc pragul de venit de 2.574 de lei nu sunt eligibili pentru aceste plăți suplimentare.
Sprijinul este destinat exclusiv persoanelor în vârstă cu venituri reduse, considerate cele mai vulnerabile în fața creșterilor repetate de prețuri din ultimii ani.
125 lei în plus la pensie pentru alimente, 50 lei pentru energie
- Pensionarii cu venituri reduse pot beneficia suplimentar de vouchere de 50 de lei pe lună, care pot fi folosite pentru plata facturilor la energie electrică. Acest ajutor se acordă doar la cerere.
- Beneficiarii vor primi tichetele aferente lunii decembrie adică 50 de lei.
Ajutorul se virează la începutul fiecărei luni pentru luna precedentă
- Sunt eligibile persoanele singure cu pensii sau venituri de până la 1.950 de lei și cei care locuiesc în gospodării cu mai mulți membri și au pensii sau venituri de până la 1.780 de lei. Tichetele pot fi primite fie pe e-mail, fie în format fizic.În plus, până la finalul anului va fi virată și a doua tranșă de 125 de lei pe cardurile de alimente, conform ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Data exactă a viramentului nu a fost comunicată. Beneficiarii programului sunt pensionarii de cel puțin 65 de ani care primesc indemnizația socială, copiii și adulții cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venituri proprii de maximum 2.000 de lei pe lună și familiile sau persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune.
Când intră pensiile în decembrie?
Peste 2,3 milioane de pensionari vor primi pensia cu o mică întârziere, deoarece data de 1 decembrie, Ziua Națională a României, este nelucrătoare pentru poștași.
- Primele plăți prin poștă vor începe pe 2 decembrie 2025 pentru cei care își primesc pensia prin Poșta Română.
- Ceilalți pensionari, aproximativ 2,5 milioane de persoane care primesc pensia pe card, vor fi plătiți pe 12 decembrie, zi care va fi vineri.

