Sari la conținut

Asociațiile medicale profesionale nu sunt de acord cu decizia Ministrului de a-și plăti testele PCR daca nu vor să se vaccineze. Cum își motivează decizia cadrele medicale?

Sindicatul Promedica, USMR Alianţa Medicilor şi Federaţia Hipocrat solicită ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, să revină asupra deciziei ca personalul medical nevaccinat să fie testat periodic de COVID-19 şi să plătească acest test şi doreşte ca aceste costuri să fie suportate de către angajator, potrivit News.

Reprezentanţii Sindicatului Promedica, USMR Alianţa Medicilor şi Federaţia Hipocrat solicită revenirea asupra acestei decizii, despre care afirmă că încalcă drepturile salariaţilor din sistemul medical, precizând că, potrivit legii securităţii şi sănătăţii în muncă, “măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători”.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că a fost definitivat ordinul care va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat, dar şi obligativitatea plăţii testelor. Ea a afirmat că a prezentat premierului Florin Cîţu principiile după care se ghidează proiectul. Mihăilă a precizat că sănătatea pacientului trebuie să fie pe primul loc.

“Aşadar, testarea personalului medical privind COVID-19 sau alte afecţiuni precum HIV, hepatită etc. se poate face, dar costurile sunt suportate de angajator. Nu ne opunem ideii de a testa personalul medical, ci manierei abuzive şi incorecte, prin care Ministerul Sănătăţii şi Guvernul înţeleg să facă acest lucru. Să nu scăpăm din vedere faptul că în perioada de vârf a pandemiei, cadrele medicale era testate sporadic”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Sindicatului Promedica, USMR Alianţa Medicilor şi Federaţia Hipocrat susţin că unele cadre medicale doresc să se adreseze instanţei în legătură cu această situaţie.
“Există reacţii ale cadrelor medicale decise să acţioneze în instanţă pentru această situaţie. În acest momente, considerăm că ceea ce poate ajuta este comunicarea eficientă, colaborarea, deschiderea autorităţilor către personalul medical şi nu încălcarea drepturilor. Respectul şi recunoştinţa pentru ”eroii în halate albe” şi ”oamenii din linia 1” declarate public sunt încălcate prin impunerea suportării unor costuri ce nu ar trebui să fie suportante de cadrele medicale, ci de statul care vrea să îşi protejeze cetăţenii”, a precizat sursa citată.
Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel