Sari la conținut

Atenție la ce mâncați! E-uri pe pâine, în Postul Crăciunului

Atenție la ce mâncați! E-uri pe pâine, în Postul Crăciunului.

Postul Crăciunului la ortodocși ține 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie 2020 și sfârșind la 25 decembrie 2020. Persoanele care țin acest post trebuie să acorde o atenție sporită produselor pe care le consumă.

Asociația Consumatorilor InfoCons a realizat un studiu din care rezultă că o persoană care ține post poate consuma, la o singură masă, până la 38 de E-uri. Potrivit studiului citat, în pateul de post se regăsesc 15 aditivi alimentari.

Atenție la ce mâncați! E-uri pe pâine, în Postul Crăciunului.

De asemenea, în margarină pot fi identificaţi şase până la opt aditivi. Dintre acești aditivi, cei mai mulți sunt dăunători sănătății.

  • E100 – curcumina – colorant sintetic, poate duce la scăderea glicemiei;
  • E160b – colorant sintetic obţinut din organisme modificate genetic;
  • E202 – sorbat de potasiu, conservant sintetic, poate provoca tulburări de digestive grave;
  • E476 – emulgator sintetic – are un efect toxic moderat şi poate provoca alergii.

În banala pâine se pot găsi până la 7 aditivi alimentari. Printre aceștia sunt ar putea fi enumărăți următorii aditivi:

  • E160 – Beta-caroten,
  • E170 – Carbonat de calciu,
  • E200 – Acid sorbic,
  • E223 – Metabisulfit de sodiu,
  • E262 – Acetat de sodiu,
  • E263 – Acetat de calciu,
  • E270 – Acid lactic,
  • E282 – Propionat de calciu,
  • E300 – Acid ascorbic,
  • E304i – Palmitat de ascorbil,
  • E322 – Lecitină,
  • E330 – Acid citric,
  • E471 – Mono şi digliceridele acizilor graşi,
  • E472 – Esterii acetici ai mono- şi digliceridelor cu acizi graşi,
  • E475 – Esterii poliglicerici ai acizilor graşi,
  • E481 – Stearoil 2 lactilat de sodiu.

Alimentele care conţin aditivii E160, E170, E200, E223, E262, E270, E300, E472, E475 sau E481 nu pot fi folosite în alimentaţia copiilor mici sau sugarilor, avertizează InfoCons.

De asemenea, analiza mai relevă că un pahar cu lapte de soia poate conţine până la 5 E-uri, printre care: Fosfaţi (E341), caragenan (E407), gumă gellan (E418), gumă carruba (E410) sau dioxid de siliciu (E551).

Într-o bucată de halva se regăsesc 3 E-uri şi anume: E965(i): sirop de maltitol, stabilizatori şi îndulcitor care poate avea efect laxativ, E420: sorbitol, îndulcitor hipocaloric care poate produce balonare şi flatulenţă şi E330: acid citric.

Astfel, doar la o singură masă se adună 38 de aditivi alimentari.

„Consumatorii trebuie să fie atenţi la câte E-uri consumă într-o zi. Citiţi etichetele produselor înainte de a le consuma”, a declarat Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel