Sari la conținut

Atenție! Țiuitul în urechi instalat brusc poate fi o urgență medicală

semn de infarct
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Risc mare de atac de cord

Țiuitul în urechi cauze.  Suprasolicitarea sau un dezechilibru al organismului se poate manifesta prin răspunsuri care nu pot fi controlate, cum ar fi țiuitul în urechi.  Există însă situații în care acestea pot fi semne directe ale unor afecțiuni grave, care necesită tratament rapid.

Țiuitul în urechi (acufene sau tinitus în varianta științifică) poate fi perceput la o singură ureche ori la ambele, fără a fi influențat de vreun factor exterior. În funcție de cauza care îl produce, țiuitul poate fi subiectiv și obiectiv.

De ce apare țiuitul în urechi

Cel obiectiv poate avea origine vasculară, inclusiv anevrisme ale vaselor cervico-craniene, tumorală (tumorile jugularei), leziuni traumatice cranio-cerebrale. De obicei, acesta se resimte o dată cu pulsul și se manifestă ca un păcănit.

Un tinitus brusc instalat asociat eventual cu senzatia de infundare a urechii, ameteli, scaderea auzului, stare de greata sau chiar varsaturi, este o urgenta medicala.

Bolile care pot genera aceste simptome pot avea o evolutie severa sau pot genera sechele importante daca nu sunt diagnosticate si tratate cat mai repede (IN PRIMELE 24 DE ORE) – accidentul vascular cerebral sau cerebelos, formatiune tumorala intracraniana compresiva, neuronita vestibulara.

Un tinitus instalat de multa vreme, eventual cu accentuare progresiva, la o singura ureche, la care se asociaza si o scadere de auz, necesită urgent consult ORL si investigatie RMN pentru eliminarea unei patologii tumorale intracraniene.

Intre aceste „extreme” exista o serie de afectiuni care pot genera zgomote in ureche : patologie de conduct auditiv extern (dop de cerumen), patologie de ureche medie (otita seroasa), patologie de ureche interna (boala Meniere), efecte secundare ale unor antibiotice (gentamicina), deficit de vitamine, deficit de minerale sau sechele ale unor viroze cu tropism neurologic (virusul urlian).
In toate situatiile, sunt importante consultul ORL, investigatiile imagistice si consulturile de specialitate interdisciplinare.

Tinitusul subiectiv, în schimb, poate fi determinat de o afecțiune a urechii interne, de medicamente ototoxice, afecțiuni autoimune sau chiar accidente vasculare cerebrale.

„În cazurile în care poate fi găsită cauza producătoare a tinitusului, tratamentul se poate face cu medicamente sau chirurgical. Majoritatea țiuiturilor în urechi însă sunt subiective, cauza lor fiind deocamdată imposibil de stabilit, ceea ce face ca tratamentul să fie, de multe ori, fără efect”, explică prof. dr. Dorin Sarafoleanu.

Factori de risc

Oricine se poate confrunta cu tinitus, insa exista anumiti factori care pot creste riscul:

  • Expunerea la zgomote puternice. Aceasta poate deteriora cilii senzoriali de la nivelul urechii care transmit sunetele catre creier. Categorii la risc sunt muncitorii in constructii, muzicienii, soldatii. Chiar si participarea la un concert unde sunetul este foarte puternic poate determina tinitus pentru o perioada scurta de timp. De asemenea, obiceiul de a asculta muzica foarte tare, chiar si in casti poate afecta auzul si determina afectarea nervului auditiv. Expunerea la zgomote puternice afecteaza de obicei ambele urechi si asociaza si o scadere selectiva a auzului- cuvintele nu mai sunt auzite clar.
  • Varsta. Pe masura ce inaintezi in varsta, se reduce numarul fibrelor nervoase de la nivelul urechilor, determinand probleme de auz asociate frecvent cu tinitusul.
  • Genul. Barbatii sunt mai predispusi la a dezvolta tinitus.
  • Fumatul. Fumatorii prezinta risc mai crescut de a suferi de tinitus.
  • Probleme cardiovasculare. Afectiunile care afecteaza circulatia sanguine, precum hipertensiunea arteriala sau ingustarea arterelor (ateroscleroza) cresc riscul de tinitus.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel