Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Un tratament ficatul gras care ar putea crește riscul de cancer. Avertismentul specialiștilor
Un mecanism considerat până recent o soluție pentru boala ficatului gras ar putea avea efecte inverse pe termen lung.
Un...
O pacientă refuză să plece din spital deși a fost externată de cinci luni
Un spital din Florida, SUA, a ajuns în instanță după ce o fostă pacientă, externată oficial în octombrie 2025,...
Noua pastilă care scade colesterolul „rău” cu 60%. Posibilă alternativă la statine
Un medicament experimental administrat sub formă de pastilă ar putea schimba modul în care este tratat colesterolul ridicat.
Într-un studiu...
Boala care distruge rinichii și duce la insuficiență renală fără să doară. Peste un milion de români nu știu că o au
Boala cronică de rinichi afectează peste 1,5 milioane de adulți din România, iar mai mult de un milion dintre...
Cum să scapi de celulită? Sfaturi și proceduri recomandate
Celulita apare foarte des, inclusiv la femei slabe sau active, și nu spune nimic „rău” despre tine. Totuși, dacă...
Condimentul care poate tempera creșterile bruște ale glicemiei după masă
Scorțișoara, un condiment folosit mai ales pentru deserturi și cafea, este analizată tot mai atent de cercetători pentru un...
Vasiliki Tsagkaraki, CEO Boehringer Ingelheim România: „Obezitatea depășește cu mult grăsimea corporală. Detectarea precoce a bolilor hepatice poate salva vieți”
Aproximativ 4 milioane de români se află în diferite stadii ale bolii ficatului gras, conform estimărilor Asociației Române pentru...
Focar exploziv de meningită într-un oraș din Europa. Două decese și zeci de cazuri în doar câteva zile
Un focar de meningită cu evoluție rapidă a declanșat alertă în Marea Britanie, după ce două persoane au murit...
Alimentul fermentat de câțiva lei care ajută la slăbit, scade colesterolul și reduce riscul de cancer
Un preparat tradițional coreean, ieftin și ușor de găsit, revine în centrul discuțiilor despre sănătate metabolică. Kimchi, un amestec...
Medicii schimbă regulile: milioane de oameni ar putea avea nevoie de tratament pentru colesterol mai devreme decât credeau
Ghidurile medicale pentru colesterol au fost actualizate, iar mesajul este clar: intervenția nu ar trebui amânată până la vârsta...
Glicemia poate crește chiar dacă nu ai mâncat nimic. Patru obiceiuri zilnice care o pot da peste cap încă de dimineață
Somnul insuficient, stresul, mesele sărite și cafeaua băută pe stomacul gol pot crește glicemia fără niciun aport de zahăr...
Medicamente pe care să nu le mai ții în casă. Ghidurile medicale s-au schimbat și milioane de oameni iau încă tratamente inutile sau riscante
În multe locuințe, dulapul cu medicamente spune o poveste veche de ani de zile. Cutii începute, tratamente recomandate cândva...


