Sari la conținut

Avertisment de vreme severă emis de ANM, în urmă cu puțin timp în rumă. Unde se anunță ploi torențiale și vijelii?

Sursă foto: Capital
Alertă de cod galben

Din cuprinsul articolului

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări cod galben de caniculă, dar și de furtuni severe în România.

Potrivit meteorologilor, astăzi, în Muntenia, în sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată.

Maximele se vor situa în general între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.

Sursă foto: ANM

Cod galben de vreme rea

ANM a emis și o avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă de astăzi, ora 17:00, până mâine, la ora 06:00.

În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), precum și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel