Campania vine într-un context marcat de creșterea cazurilor de distribuție a medicamentelor contrafăcute, în special prin intermediul platformelor online. Aceste produse sunt periculoase deoarece pot avea efecte imprevizibile asupra sănătății, de la lipsa eficacității până la reacții adverse severe sau chiar deces.
În sprijinul acestei inițiative, OSMR a lansat și platforma www.medicamentesigure.ro, un hub dedicat informării corecte a pacienților. Site-ul oferă ghiduri practice, recomandări și instrumente utile pentru identificarea surselor sigure de achiziție a medicamentelor, precum și semnale de alarmă la care consumatorii ar trebui să fie atenți, mai ales în mediul online, considerat un canal important de comercializare a produselor falsificate.
Lansarea oficială a campaniei a avut loc în cadrul celei de-a VII-a ediții a conferinței „Siguranța Pacientului prin Siguranța Medicamentului”, eveniment de referință al industriei farma, care a reunit reprezentanți ai autorităților naționale și europene, ai organizațiilor internaționale, experți din domeniul sănătății și membri ai societății civile.
„În calitate de organizație a industriei, mare parte din activitatea OSMR se concentrează pe aspectele tehnice dar realitatea este că, până la urmă, lupta împotriva medicamentelor falsificate se câștigă sau se pierde de către fiecare pacient în parte, atunci când decide de unde își cumpără un medicament. De aceea, OSMR a lansat această campanie de informare cu scopul de a construi o punte reală între industria farmaceutică și cetățeni, printr-o adresare onestă și fără menajamente. Avertismentul nostru sincer pentru toți pacienții este că un medicament dintr-o sursă neautorizată poate fi ultima alegere pe care aceștia o fac”, a spus Laurențiu MIHAI, director general OSMR.
“În spatele unui medicament falsificat nu există știință, laborator, medic și, mai ales, nu există nicio responsabilitate față de viața pacientului. Există doar înșelătorie. Rolul ANMDMR este de a se asigura că pacienții din România beneficiază exclusiv de medicamente autentice, dar adevărul este că nu putem îndeplini această misiune singuri. Mediul online a transformat traficul cu medicamente falsificate într-un fenomen extrem de greu de controlat și, de aceea, avem nevoie în primul rând de sprijinul fiecărui pacient, care trebuie să înțeleagă riscurile asociate consumului de medicamente falsificate. Fără această cooperare, eforturile noastre vor fi insuficiente în fața unui fenomen care crește zi de zi”, a declarat Răzvan PRISADA, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR)
Campania lansată de OSMR vine în continuarea studiului Atitudinile populației României față de medicamentele falsificate, un sondaj reprezentativ la nivel național, realizat la solicitarea OSMR în colaborare cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și coordonat de Bogdan Voicu, sociolog și cercetător ştiinţific gradul I la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române. Sondajul, publicat în anul 2025, a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.200 de respondenți și are o marjă de eroare de maxim ±2,83%. Sondajul a relevat, în mod îngrijorător, că unul din zece cetățeni ar accepta în anumite condiții consumul conștient de medicamente contrafăcute. Aproximativ 7% din populație consideră că medicamentele falsificate au mai puține efecte secundare în timp ce 12% cred că au efecte chiar mai bune decât medicamentele originale.
Totodată, doar puțin peste jumătate dintre respondenți au putut identifica în mod corect măcar patru din șase caracteristici ale medicamentelor falsificate mai arată studiul, care identifică de asemenea o nevoie crescută de informare și în această privință.
“Această campanie nu este doar despre informarea publicului, ci despre responsabilitate comună. Este nevoie ca fiecare pacient să înțeleagă că alegerea sursei din care își cumpără medicamentul poate face diferența dintre vindecare și un prejudiciu ireversibil”, a declarat Dan ZAHARESCU, presedintele OSMR.
Potrivit studiului, printre principalii factori care pot accentua predispoziția spre consum de medicamente falsificate se numără accesul redus la resurse medicale, credulitatea și permeabilitatea la informare de proastă calitate, lipsa de alfabetizare medicală, educație redusă, expunere la vânzări de suplimente alimentare.
SNVM la 7 ani de la operaționalizare: peste 3,7 miliarde de cutii de medicamente au fost încărcate în Sistemul Național de Verificare a Medicamentelor
În cadrul Sistemului Național de Verificare a Medicamentelor din România (SNVM), devenit operațional în februarie 2019, s-au înregistrat, în medie aproximativ 1.06 miliarde tranzacții anual, raportate la peste 3,7 miliarde de pachete de medicamente încărcate în sistem, iar rata alertelor se menține constant la 0,03%, rămânând sub nivelul țintă paneuropean de 0,05 %.
În prezent, toate farmaciile și distribuitorii angro din România sunt înregistrați în sistem, respectiv peste 9.900 de farmacii și peste 370 de distribuitori.
Anul 2025 a adus și o noutate tehnică importantă: monitorizarea disponibilității SNVM în timp real, accesibilă publicului direct pe website-ul OSMR. Nu în ultimul rând, organizația și-a continuat angajamentul față de educație, primind studenți care au avut ocazia să descopere din interior activitatea OSMR și lumea medicamentelor serializate – o inițiativă prin care organizația investește în generația de profesioniști care va prelua ștafeta în acest domeniu.



