Sari la conținut

Avertismentul psihologilor: nu neglijați simptomele de ADHD ale copiilor

Tot mai mulți copii sunt diagnosticați cu ADHD, tulburarea hiperkinetică de atenție, remarcă psihologii. Neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea sunt simptome care apar înainte de vârsta de 7 ani și care îi împiedică, deseori, pe cei mici să se integreze și să facă față sarcinilor de la școală.

“Copiii cu ADHD sunt neastâmpărați, nu-și găsesc locul pe scaun, aleargă și se cațără peste tot. Ei manifestă dificultăți în efectuarea unor sarcini, sunt ușor distrași de stimuli irelevanți. În plus, pot fi impulsivi atât verbal, cât și în gesturi, nu au răbdare să-și aștepte rândul într-o situație sau joc de grup și vorbesc fără să fie întrebați în timpul orelor de școală. De asemenea, întrerup adulții când vorbesc, nu se pot concentra să-și facă temele, vorbesc excesiv de mult, indiferent de cadrul social. O altă problemă este că se plictisesc foarte repede dacă nu sunt angrenați în activități care le fac plăcere”, descrie comportamentul copiilor cu ADHD psihologul centrului Infant Kineto Clinic, Luminița Preduca.

Multe dintre aceste comportamente le au și copiii perfect sănătoși. De aceea, diagnosticul de ADHD poate fi pus doar după o perioadă de observare atentă a copilului, simultan cu obținerea unor informații din istoria de viață a acestuia. ADHD poate avea cauze multiple care includ moștenirea genetică, mediul familial dezorganizat, problemele mamei la naștere, dar și anumite tulburări ale unor procese neurochimice de la nivelul creierului. În plus, studii recente au demonstrat că o dietă dezechilibrată în timpul sarcinii, cu multe grăsimi și zaharuri, crește riscul de ADHD la viitorul bebeluș.

“Diagnosticarea sindromului ADHD se face printr-o evaluare pluridisciplinară de specialiști în domeniu: medici psihiatri, psihologi, pediatri specializați pe probleme de comportament de dezvoltare și neurologi. Terapia vizează dezvoltarea abilităților de organizare și planificare, menținerea sub control a simptomelor dominante, managementul furiei și integrarea copilului în mediul social”, afirmă specialista celui mai modern centru dedicat tratamentelor pentru copii.

În plus, experții recomandă psihoterapia și, în anumite cazuri, tratamentul medicamentos. Acestea pot atenua simptomele și le pot permite părinților să le stabilească micuților cu ADHD o rutină care să-i ajute să-și depășească problemele. De mare folos sunt hobbyurile și sportul. În plus, părinții trebuie să evite critica excesivă a copiilor și trebuie să le ofere cât mai multă dragoste.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: