marți, martie 3, 2026
9.3 C
București

Avertismentul unui preot îndrăgit de români: POSTUL PAŞTELUI nu e numai despre restricții alimentare!

De luni, 18 martie, a început Postul Paştelui sau Postul Mare, o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, care va fi sărbătorit anul acesta în data de 5 mai. Considerat cel mai aspru din an, postul va dura 48 de zile și se va încheia pe 4 mai.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, spune că pentru a ajunge la mântuire, credincioșii trebuie să țină post, să se roage și să facă fapte bune. Potrivit îndrăgitului preot, oamenii pot dobândi multe virtuți.

„Postul, rugăciunea şi faptele bune sunt mijloace necesare câştigării mântuirii. Foloasele minunate ale postului sunt legate de dobândirea multor virtuţi, precum: curajul, stăpânirea de sine, înfrânarea, biruinţa asupra patimilor şi poftelor trupeşti, bucurii duhovniceşti şi multe altele.

Citeste si…

Exersarea voinţei libere şi stăpânirea ei în toate nevoinţele ascetice se numeşte în monahism ‘călcarea voii’, prin înfrângerea poftelor”, a transmis ÎPS Laurenţiu Streza, pe site-ul mitropoliei.

sursa foto: Mitropolia Ardealului

Mai multe condiții pentru mântuire

„Postul, rugăciunea şi faptele bune sunt mijloace necesare câştigării mântuirii. Foloasele minunate ale postului sunt legate de dobândirea multor virtuţi, precum: curajul, stăpânirea de sine, înfrânarea, biruinţa asupra patimilor şi poftelor trupeşti, bucurii duhovniceşti şi multe altele. Exersarea voinţei libere şi stăpânirea ei în toate nevoinţele ascetice se numeşte în monahism ‘călcarea voii’, prin înfrângerea poftelor”, a scris mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza.

Citeste si…

Ierarhul a mai subliniat că „cea mai mare bucurie, legată de post, o are un credincios atunci când reuşeşte să-l încheie cu bine, pentru prima dată sau de mai multe ori, depăşind toate tentaţiile şi toate ispitele, pentru a se bucura cu adevărat în Duminica Învierii, de Sfânta Împărtăşanie. Dar şi hrana pe care o primim la masă, în ziua de Paşti, va fi mai bună ca oricând, pentru că o primim ca dar, tot de la Dumnezeu, pentru osteneala făcută”.

Oamenii, sfătuiți să lase deoparte și viciile

Potrivit sfântului părinte, creștinii ortodocşi care reușesc să țină tot postul se bucură „cu adevărat” de împărtășania din Duminica Învierii. Pe lângă renunțarea la alimente precum carne, lapte și ouă, oamenii sunt sfătuiți să lase deoparte și viciile.

„Cea mai mare bucurie, legată de post, o are un credincios atunci când reuşeşte să-l încheie cu bine, pentru prima dată sau de mai multe ori, depăşind toate tentaţiile şi toate ispitele, pentru a se bucura cu adevărat în Duminica Învierii, de Sfânta Împărtăşanie.

Citeste si…

Dar şi hrana pe care o primim la masă, în ziua de Paşti, va fi mai bună ca oricând, pentru că o primim ca dar, tot de la Dumnezeu, pentru osteneala făcută”, a explicat mitropolitul Ardealului.

Mari gânditori recomandau postul pentru vindecarea corpului

Mari gînditori şi filosofi, precum Hipocrat, Socrate si Platon, recomandau postul pentru vindecarea corpului, iar un nou studiu american relevă că, de pildă, a posti doar două zile din patru, fără ca acestea să fie consecutive, dublează speranţa de viaţă.

În plus, potrivit acestei cercetări, o alimentaţie de post creşte performanțele creierului, protejându-l de Alzheimer, şi îmbunătăţeşte activitatea inimii. Cercetări recente demonstrează că cele mai multe vindecări de cancer se datorează unui regim alimentar foarte sărac în proteine animale, grăsimi şi zaharuri.

Practic, prin înfometare, celulele sănătoase luptă mai asiduu pentru supravieţuire, devenind mai rezistente la stres. Postul este comparat chiar cu hibernarea la animale de către nutriţionişti, care au constatat că, atunci când se abţin de la a consuma alimente „de dulce”, adică cele de origine animală (carne, produse lactate, ouă etc.), oamenii “se curăţă trupeşte”, ceea ce echivalează din punct de vedere medical cu o regenerare a tututor organelor.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

PREVENȚIE. Controale medicale GRATUITE pentru depistarea bolilor de rinichi

O campanie gratuită de prevenţie şi screening renal va...

Fructul nr. 1 care prelungește viața: reduce colesterolul și scade riscul de cancer!

Medicii nutriționiști recomandă aceste fructe datorită faptului că sunt...

6 simptome banale care pot ascunde cancerul de stomac. Semnul ignorat de cei mai mulți pacienți

Cancerul de stomac rămâne una dintre cele mai periculoase...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și