Sari la conținut

Azi începe primul festival dedicat saunelor din România, Sauna Fest. Află câte beneficii are sauna asupra sănătății

Therme București, cel mai mare centru de relaxare, wellness și entertainment, construit greenfield, din Europa, anunță singurul festival dedicat saunelor din România – Sauna Fest. Timp de 17 zile, în perioada 4 – 20 octombrie, peste 30 de maeștri Aufguss cunoscuți la nivel internațional se vor reuni în cadrul cei mai grandioase ediții Sauna Fest de până acum, pentru a susține un program intens de activități și show-uri senzoriale. După o vară cu mai multe festivaluri și evenimente muzicale ca niciodată, Therme București așteaptă pasionații de festivaluri la cel mai relaxant festival al toamnei, cu cel mai bun line-up pentru minte și trup de până acum.

A 3-a ediție Sauna Fest, cea mai amplă de până acum, se va întinde pe o perioadă de 17 zile și va reuni maeștri Aufguss renumiți la nivel internațional, printre care: Lukasz Dluzniewski (Polonia), Lisa Christensen (Hawaii, SUA), Ivan Als (Danemarca), echipa Erding din Germania, Marussia Pulver (Elveția), Frank Verhamme (Germania), echipa AufgussRoots, Izabela Zoladz – Polonia și Robert Heinevetter & Manuel Muller (Germania), alături de echipa de 13 Maeștri Aufguss de la Therme București, care va avea o serie de momente speciale, atât individual, cât și în echipă.

Sauna Fest se desfășoară în Elysium, zona de wellness din cadrul Therme București cu saune tematice, piscină interioară panoramică cu zinc și seleniu, restaurant  thailandez à la carte, cabine de masaj, terasă și spații de relaxare. Cele 6 saune, fiecare cu tematică proprie (Bavaria, Alhambra, Provence, Holywood, Amazon, Himalaya) și temperaturi cuprinse între 45 și 90 de grade Celsius, devin scena pe care vor performa Aufguss Meister-ii, ce promit experiențe senzoriale și show-uri unice. 

Ritualul Aufguss este creat de un Maestru care folosește bulgări de gheață și combinații de uleiuri esențiale naturale pentru a crea aburi. Prin mișcările ritmice ale prosopului, steagului sau evantaiului, Maestrul direcționează aburul către participanții la saună, creând astfel o experiență senzorială terapeutică. 

Ritualul de a face saună își are originile în Antichitate, iar cel mai răspândit model este cel al saunei finlandeze, cu o vechime de peste 2000 de ani. 

Beneficiile saunei asupra sănătății au fost îndelung studiate și dovedite. Printre acestea se numără relaxarea musculară intensă, având ca efect calmarea durerilor musculare, dar și articulare, eliberarea de stres, îmbunătățirea calității somnului și îmbunătățirea performanțelor cardiovasculare. Cercetările medicale arată că ritmul cardiac crește în timpul ședințelor intensive de saună și coboară sub normal în faza de răcorire. Astfel, sauna regulată antrenează mușchii inimii și îmbunătățește ritmul cardiac.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel