Sari la conținut

Bani gratis de la UE pentru medicii de familie, dar aceștia nu au acces.Acuzațiile aduse Ministrului Sănătății: „Dezinteresul şi piedicile sunt în curtea ministerului”

medici
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Medicii de familie acuză Ministerul Sănătății și pe cel al Investițiilor şi Proiectelor Europene de ”lipsă de interes pentru PNRR” dar și de faptul că pun piedici în accesarea banilor europeni pentru modernizarea cabinetelor, transmite RFI România, citat de Rador.

Este vorba despre 180 de milioane de euro, „bani europeni gratuiți, fără dobândă pentru statul român, ce riscă să fie aruncați pe apa Dâmboviței de lipsa de profesionalism şi responsabilitate din Ministerul Sănătăţii”, transmite Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie. Reacția Federației vine după ce, ieri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu au fost depuse prea multe cereri pentru finanțarea pentru cabinete.

„3.000 de medici de familie sau asocieri de cabinete medicale de medicină primară vor putea să renoveze și să doteze cabinetele cu echipamente medicale precum electrocardiograf digital, ecograf portabil, dar și cu echipamente IT. Din august și până în această lună, s-au depus doar 2.000 de dosare de finanțare pe platforma PNRR. „Nu au fost așa de multe cereri”, a spus marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Din 4 august 2022, peste 2.000 de cabinete de medicina familiei din mediul rural şi urban au înregistrat proiecte în platforma online PNRR administrată de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene.

Niciunul nu a primit de la Ministerul Sănătăţii contractul de finanțare pentru a fi semnat şi a începe modernizarea, transmite Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Luna februarie 2023 este termenul limită pentru livrarea echipamentelor medicale pentru investigații ṣi diagnostic, în urma achiziției centralizate pe care trebuie să o facă Ministerul Sănătății împreună cu ONAC.

Luna mai 2023 este termenul limită pentru finalizarea lucrărilor de renovare şi modernizare a cabinetelor de medicina familiei, lucrări pe care trebuie să le facă medicii de familie titulari ai cabinetelor, doar după ce semnează contractele şi primesc banii europeni.

30 iunie 2023 este termenul limită pentru jalonul nr. 367 din componenta C12, investiția I1.2, dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti – cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență medicală primară dotate sau renovate, acordând prioritate cabinetelor situate în regiuni şi localități marginalizate.

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie va trimite o scrisoare oficială Comisiei Europene pentru a arăta că există interes din partea medicilor de familie pentru fondurile din PNRR.

” Dezinteresul şi piedicile sunt exclusiv în curtea Ministerului Sănătății şi Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene, singurele instituții responsabile pentru un eventual eşec al acestei investiții”, potrivit FNPMM.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel