Sari la conținut

Beatrice Mahler, despre administrarea antiviralelor și anticorpilor monoclonali. Cum și când sunt recomandate? Le poți administra singur, acasă?

Suplimente cu probiotice
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Antiviralele și anticorpii monoclonali sunt tratamente foarte importante în contextul pandemic actual. Acestea sunt responsabile pentru neutralzarea agentului patogen și susținerea sistemului imunitar în lupta cu virusul.

Recent, antiviralul Favipiravir a ajuns în farmaciile din România. Acesta poate fi administrat acasă, însă se eliberează numai pe baza prescripției medicale.

Centrele de evaluare ambulatorie sunt, de asemenea, locuri din care puteți obține tratamentul dacă este necesar.

Când și cum se adiministrează Favipiravirul și anticorpii?

Doctor Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, dezvăluie cum pot fi administrate tratamentele și în cât timp de la debutul bolii oferă cel mai bun efect.

„În acest moment medicația, care există și în „Marius Nasta”, atât Favipiravirul, cât și anticorpii, se recomandă persoanelor care au debut de boală simptomatică, persoane care au debutul de câteva zile, nu mai mult de patru zile, care sunt confirmate pozitive, dar trebuie să fie luate în evidență în sistemul național, adică, testul să fie efectuat și în spital sau la medicul de familie.

Și o altă condiție este riscul de evoluție către o formă de boală severă, adică o persoană care are comorbidități, care are peste 65 de ani, pentru că știm, și poate mai mult decât la oricare altă variantă, persoanele tinere, mai ales cele protejate, sunt persoane care au o evoluție relativ ușoară a afecțiunii și nu necesită tratament antiviral”, a explicat Beatrice Mahler, potrivit RRA.

Ce impact are valul 5?

„Din fericire, dacă ne uităm la pacienții internați, atât în secție, cât și în Terapie Intensivă, lucrurile nu stau rău, sunt încă suficiente locuri libere și asta ne bucură. Sigur, a început să crească numărul de pacienți care se adreseasză spitalului pentru evaluare, dar era oarecum de așteptat și oricum numărul lor este incomparabil mai mic față de celelalte valuri, în condițiile în care numărul de pacienți declarați ca fiind pozitivi în fiecare zi este extrem de mare” a adăugat specialistul.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel