Sari la conținut

Bebeluși cu părinți de același sex. Cum este posibil?

Bebeluşii vor putea fi creaţi, peste cel mult doi ani, din celule prelevate de la doi adulţi de acelaşi sex, permiţând astfel cuplurilor homosexuale să aibă proprii lor copii biologici, informează slate.fr.

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au demonstrat pentru prima dată că este posibil să se obţină celule de ovocite şi spermatice prin folosirea unor celule prelevate din pielea a doi adulţi de acelaşi sex.

O astfel de descoperire ar putea permite obţinerea unui bebeluş din celule tegumentare, pentru cuplurile infertile din cauza unor boli, dar va deschide şi noi posibilităţi de procreere pentru cuplurile homosexuale, fără ca acestea să mai fie obligate să recurgă la donarea de spermă şi a unui ovocit, a precizat postul israelian i24 News.

Proiectul a fost finanţat de o organizaţie de caritate specializată în cercetări biomedicale, cu sediul la Londra, Wellcome Trust, şi realizat în asociere cu un centru de cercetare israelian, Weizmann Institute of Science.

 În trecut, cercetătorii au reuşit să aducă pe lume în laborator un şoarece viu, creat din ovule şi spermă obţinute din celule suşă, dar până în prezent nu a fost posibil ca astfel de rezultate să fie obţinute cu eşantioane umane, precizează Sunday Times.

Comparând celulele obţinute în laborator cu celulele umane naturale prelevate de la fetuşi avortaţi, cercetătorii au constatat că celulele lor create artificial prezentau caracteristici identice cu celelalte.

Potrivit coordonatorului echipei israeliene, Jacob Hanna, metoda, ce vizează eliminarea infertilităţii cuplurilor, utilizând astfel de culturi celulare, ar putea fi pusă în aplicare peste cel mult doi ani.

Această descoperire ridică însă evidente chestiuni etice, remarcate de altfel şi de coordonatorul studiului, care speră că metoda sa va permite persoanelor care au devenit infertile să aibă totuşi copii. De exemplu, noua tehnică ar putea fi folosită de bărbaţii care au suferit de leucemie în copilărie. Pe lângă cuplurile de acelaşi sex, persoanele prea în vârstă pentru a fi fertile ar putea dori la rândul lor să folosească noua metodă dacă doresc să devină părinţi.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel