Din cuprinsul articolului
Blocarea intestinului sau ocluzia intestinală este oprirea persistentă a tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze. Obstrucţia intestinală reprezintă o urgenţă medicală, care poate evolua rapid, periculos, letal, motiv pentru care, indiferent de etiologie, se impune prezentarea la medic.
Obstrucţia se poate produce pe intestinul subţire sau pe intestinul gros, poate fi completă sau incompletă, poate să apară brusc, într-o stare de sănătate aparent acceptabilă, sau poate fi precedată de o perioadă de constipaţie ori de alte simptome digestive.
Consecinț: necroza, distrugerea, perforarea peretelui intestinal
Ceea ce interesează mai mult este natura esenţială a obstrucţiei. De cele mai multe ori, este o obstrucţie mecanică, un obstacol real. Acesta poate fi o tumoare care se dezvoltă în interiorul intestinului sau în organele învecinate, care comprimă intestinul, poate fi o inflamaţie, o strictură (îngustare a lumenului intestinal) sau o răsucire a acestuia. Ca urmare, porţiunea intestinală care precede obstacolul se dilată masiv prin acumularea de gaze, fluide şi produşi de digestie.
Musculatura intestinală se contractă în încercarea de a depăşi obstacolul, ceea ce produce dureri colicative puternice, fără ca, în ciuda acestor eforturi, să se reia tranzitul intestinal. Uneori, obstacolul poate comprima vasele de sânge din zonă, ceea ce scade irigaţia unor porţiuni intestinale, ducând la necroza, distrugerea, perforarea peretelui intestinal, cu consecinţe foarte grave.
În alte situaţii, nu există un blocaj anatomic real, dar intestinul nu mai funcţionează normal, îşi suspendă sau încetineşte activitatea motorie din diferite cauze, fenomen denumit ileus, manifestările clinice fiind aceleaşi cu cele ale unei obstrucţii mecanice.
HERNIE
Foarte des, obstacolul mecanic poate fi reprezentat de aderenţe. Acestea sunt benzi de ţesut fibros format în abdomen în urma unor intervenţii chirurgicale (mai ales, operaţii pe colon, apendice, intervenţii pe tractul genital feminin) sau după infecţii abdominale. Aderenţele se dezvoltă încet, în ani, fiind parte din procesul de vindecare, de cicatrizare.
Ele pot ajunge să comprime intestinul din exterior, putând aduna mai multe anse intestinale la locul procesului, ceea ce agravează obstrucţia. În alte cazuri, este vorba despre o hernie abdominală, o zonă slabă a peretelui abdominal. În aceste puncte pot aluneca porţiuni de intestin, care se pot bloca acolo sau mai grav se pot „strangula”, cu întreruperea fluxului de sânge.
Alteori, intestinul se poate răsuci în jurul axei sale (volvulus) sau o porţiune din intestin poate să pătrundă (telescopeze) în zona vecină, fenomene care se pot solda şi cu alterarea vasculară, factor agravant în evoluţia bolii. Uneori, obstacolul este o tumoare care se dezvoltă în interiorul intestinului (mai des în colon, în special cel stâng, foarte rar în intestinul subţire), fie că este vorba despre o tumoare locală, fie despre o metastază de la un cancer genital, pulmonar, de piele sau de sân.
În alte cazuri, o tumoare a unui organ din vecinătate (de exemplu, un cancer de cap de pancreas) sau un grup ganglionar mărit presează intestinul din exterior. Alteori, cauza este un proces inflamator intestinal, care prin cicatrizare îngustează diametrul intestinului, aşa cum se întâmplă în boala Crohn. O altă afecţiune inflamatorie, ce poate fi incriminată, este diverticulita (inflamaţia unui diverticul, formaţiune ca un balon, care se formează la exteriorul intestinului prin alunecarea mucoasei prin puncte slabe ale musculaturii intestinale, dezvoltate mai frecvent pe intestinul gros).
În fine, corpi străini înghiţiţi, mase voluminoase de fecale, gheme de paraziţi (viermi) intestinali pot avea acelaşi efect. Ileusul se produce prin scăderea dinamicii (mişcărilor) intestinale. Acest fenomen este foarte comun după intervenţiile chirurgicale (caz în care se rezolvă de obicei spontan în două-trei zile), dar poate să apară şi în alte circumstanţe: dezechilibre electrolitice (nivel scăzut de potasiu, sodiu, magneziu), infecţii abdominale, infarct miocardic, pneumonii, colică biliară sau renală, cetoacidoză diabetică, bolnavi imobilizaţi la pat etc.
SIMPTOME
În afară de oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze, care poate fi completă sau parţială (adică permite trecerea a mici cantităţi de gaze sau scaune diareice), bolnavul prezintă şi alte simptome, de pildă dureri abdominale puternice, sub formă de crampe – dureri intermitente, care apar la 5-15 minute.
Dacă durerea devine severă şi continuă este vorba despre blocarea vaselor de sânge şi producerea ischemiei, ceea ce constituie o complicaţie. Durerea poate fi localizată în jurul şi deasupra ombilicului în obstrucţia intestinului subţire sau peri şi subombilical în afectarea intestinului gros. Greaţa, vărsăturile, diareea sunt prezente în obstrucţiile intestinului subţire, mai rar în localizarea pe colon.
Abdomenul este destins, dilatat, dureros la apăsare. Simptomele se instalează rapid în ocluziile intestinului subţire şi mai lent în celelalte cazuri. Pe lângă aceste manifestări, mai întâlnim uneori:
- febră,
- tahicardie (creşterea frecvenţei cardiace),
- respiraţie rapidă şi superficială,
- alterarea stării generale.
Uneori, simptomele apar brusc, în câteva ore, alteori sunt precedate de luni în şir de constipaţie persistentă ori hemoragii rectale sau de episoade ocluzive care se remit spontan.
DIAGNOSTICUL
Deşi diagnosticul generic de ocluzie intestinală este uşor de pus, totuşi, precizarea etiologiei, aspect esenţial în trasarea conduitei terapeutice, este destul de greu de făcut. Medicul va indica: radiografie abdominală, ecografie sau tomografie computerizată, eventual o colonoscopie, precum şi teste de sânge, care să aprecieze gradul de deshidratare şi dezechilibrele electrolitice.
Dacă există suspiciunea de ocluzie intestinală, bolnavul va fi internat în spital. I se vor administra lichide intravenos şi i se va monta o sondă nazogastrică. I se vor administra medicamente pentru combaterea durerii, greţurilor şi vărsăturilor. Unde este posibil se încearcă rezolvarea ocluziei prin metode nechirurgicale: aspiraţie continuă prin sonda nazogastrică, clisme, aplicarea de stenturi în intestin care menţin deschiderea acestuia şi reluarea tranzitului.
Dacă aceste mijloace sunt insuficiente se va trece la abordarea chirurgicală a afecţiunii, prin modalităţi adecvate cauzei generatoare.
PREDISPOZIŢIE
Persoanele care prezintă un risc mai mare pentru apariţia unei obstrucţii intestinale sunt cele care au suferit operaţii pe abdomen sau pelvis, care au o tumoare abdominală (chiar operată sau tratată prin radioterapie), pacienţii care suferă de constipaţie rebelă sau care au o formă de boală inflamatorie intestinală (de exemplu, boala Crohn sau colită ulcerativă).
SFATUL MEDICULUI
Oricum, chiar dacă v-aţi mai confruntat cu un astfel de incidente în trecut, chiar dacă ocluzia nu este completă, chiar dacă aveţi o stare generală bună, nu este indicat să temporizaţi prezentarea la medic, deoarece şi cazurile cu o etiologie simplă prezintă un potenţial agravant, care vă poate pune chiar viaţa în pericol. Prognosticul depinde nu numai de cauza care a generat ocluzia, ci şi de promptitudinea administrării tratamentului.
De pildă, pierderile lichide masive prin vărsături sau scăderea capacităţii de absorbţie intestinală pot duce la deshidratare, până la şoc şi insuficienţă renală. Reducerea vascularizaţiei intestinale se poate solda cu necroză şi perforarea unei porţiuni de intestin, cu producerea peritonitei (inflamaţia peritoneului, foiţa care căptuşeşte cavitatea abdominală, acoperind organele localizate aici, afecţiune extrem de gravă chiar în condiţiile moderne de tratament).
