Boala de inimă cu rată de supraviețuire mai mică decât cancerul. E silențioasă la început, așa că 9 din 10 români nu știu că o au

În România există o categorie din ce în ce mai mare de pacienți ”invizibili”, care se sting din viață subit, fără ca semnalele de alarmă să fi fost luate în considerare în mod activ de către sistemul de sănătate sau chiar de către ei înșiși: pacienții cu insuficiență cardiacă.

În fiecare an, 44.000 de români sunt diagnosticați cu insuficiență cardiacă, iar unul din doi moare în următorii 5 ani, semnalează statisticile Societății Române de Cardiologie și Fundației Române a Inimii. Aproape 5% din populația adultă a României suferă de insuficiență cardiacă, iar numărul lor este în creștere, atrag atenția medicii cardiologi.

Mai gravă decât cancerul

Mai grav este că 9 din 10 persoane care suferă de insuficiență cardiacă, în România, nu știu că au acest diagnostic. Insuficiența cardiacă este prima cauză de internare în spitalele din România. Supraviețuirea la 5 ani de la diagnosticul de insuficiență cardiacă este mai mică decât supraviețuirea în multe forme de cancer.

Insuficiența cardiacă este o boală cronică gravă, în care inima nu poate pompa o cantitate suficientă de sânge spre organe, pentru a susține funcționarea acestora. Cele mai frecvente cauze de insuficiență cardiacă, în România, sunt: infarctul miocardic și alte tipuri de boli coronariene, hipertensiunea arterială, boli ale valvelor inimii și malformațiile congenitate cardiace.

Insuficiența cardiacă, simptome

Simptomele insuficienței cardiace pot include respirația grea și oboseala extremă, împiedicându-i pe pacienți să muncească sau să ia parte la activitățile sociale obișnuite, efectul fiind izolarea socială, anxietatea și depresia.

Simptome mai puțin frecvente sunt:

  • creșterea bruscă în greutate, ca urmare a acumulării de lichid în țesuturi;
  • tusea persistentă;
  • ortopneea – o formă de dispnee în care bolnavul are dificultăți de respirație în poziția orizontală;
  • palpitații sau bătăi neregulate ale inimii;
  • simptome cerebrale: confuzie, tulburări de memorie, leșin.

De ce apare insuficiența cardiacă

Capacitatea inimiii de a pompa sau de a se umple cu sânge poate fi îngreunată de mai multe afecțiuni. Principala cauză de insuficiență cardiacă este ateroscleroza – o îngustare a arterelor cauzată de acumularea de plăci de aterom care conțin grăsimi (colesterol, lipide). Ele micșorează aportul de sânge către organe și țesuturi, provocând infarct miocardic, atacuri ischemice tranzitorii sau accident vascular cerebral.

De asemenea, boala poate fi provocată de:

  • hipertensiunea arterială,
  • valvulopatii (modificări ale valvelor inimii),
  • miocardita (inflamație a miocardului, peretele muscular al inimii),
  • infarct,
  • malformațiile congenitale cardiace,
  • aritmii,
  • diabet.

Tratament insuficiență cardiacă

Tratamentul corect al afecțiunii care a stat la baza apariției insuficienței cardiace (hipertensiune, ateroscleroză, diabet, etc) prelungește viața bolnavilor și le îmbunătățește calitatea vieții. În lipsa lui, insuficiența cardiacă evoluează către deces. În România, unul din doi bolnavi decedează într-un interval de 5 ani de la diagnosticare, potrivit datelor Societății Române de Cardiologie.

Recent Posts

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

3 minute ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

33 de minute ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

o oră ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

2 ore ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

2 ore ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic