luni, februarie 16, 2026
4.4 C
București

Boala tăcută a secolului care ucide peste 1000 de oameni pe oră la nivel global: doar unul din cinci reușește să o controleze

Hipertensiunea arterială a devenit una dintre cele mai mari amenințări pentru sănătatea publică la nivel mondial. Potrivit Raportului global privind hipertensiunea arterială 2025 publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), peste 1,4 miliarde de persoane trăiesc cu această afecțiune, însă mai puțin de 320 de milioane reușesc să o țină sub control prin tratament sau schimbarea stilului de viață.

În fiecare oră, peste 1.000 de oameni mor din cauza accidentelor vasculare cerebrale sau a infarctelor provocate de hipertensiune. Cifrele arată un dezastru anunțat, dar și un adevăr dureros: majoritatea acestor decese ar fi putut fi prevenite.

„Cu voință politică, investiții și reforme pentru a integra controlul hipertensiunii arteriale în serviciile de sănătate, putem salva milioane de vieți”, a avertizat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Citeste si…

Situația în Europa și România

Raportul arată diferențe uriașe între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. În Italia, 42% dintre adulții cu vârste între 30 și 79 de ani au hipertensiune, echivalentul a 16,5 milioane de persoane, însă aproape o treime nu știe că suferă de această afecțiune.

În România, studiul SEPHAR III a indicat că peste 45% din populația adultă (aproximativ 7,4 milioane de români) se confrunta deja cu hipertensiunea arterială în 2016. Lipsa controalelor regulate și a educației pentru sănătate face ca numărul real să fie și mai mare.

Hipertensiunea arterială nu afectează doar sănătatea, ci și bugetele statelor. Între 2011 și 2025, bolile cardiovasculare – inclusiv hipertensiunea – vor genera pierderi de 3,7 trilioane de dolari pentru țările cu venituri mici și medii, echivalentul a 2% din PIB-ul lor cumulat.

Citeste si…

Deși există tratamente eficiente și accesibile, doar 28% dintre statele cu venituri reduse raportează disponibilitatea completă a medicamentelor recomandate de OMS. În schimb, în țările bogate, această rată ajunge la 93%.

„Există medicamente sigure și ieftine pentru controlul tensiunii arteriale, dar mult prea mulți oameni nu le pot obține”, a subliniat dr. Tom Frieden, directorul organizației Resolve to Save Lives.

Barierele care blochează tratamentul

Raportul OMS evidențiază barierele majore care mențin hipertensiunea scăpată de sub control:

Citeste si…

  • acces limitat la dispozitive de măsurare a tensiunii validate,
  • lipsa protocoalelor standardizate de tratament,
  • medicamente costisitoare și lanțuri de aprovizionare nesigure,
  • politici slabe privind reducerea factorilor de risc precum consumul de tutun, alcool, sare și grăsimi trans.

Consecința este dramatică: în 99 de țări, mai puțin de 20% dintre pacienți reușesc să își controleze tensiunea arterială.

Exemple pozitive: Bangladesh, Filipine, Coreea de Sud

Deși situația globală este alarmantă, există și exemple de succes. Bangladesh a reușit să crească rata de control al hipertensiunii de la 15% la 56% în anumite regiuni între 2019 și 2025, prin integrarea screeningului și tratamentului în pachetul de servicii de sănătate esențiale.

Filipine și Coreea de Sud au implementat reforme de sănătate care au redus costurile medicamentelor și au crescut accesul pacienților la tratament, ajungând la rate de control de aproape 60%.

OMS solicită guvernelor să includă controlul hipertensiunii arteriale în programele de acoperire medicală universală. Dacă măsurile recomandate ar fi aplicate la nivel global, milioane de decese premature ar putea fi evitate, iar costurile uriașe pentru economiile naționale s-ar reduce considerabil.

Citeste si…

„Tensiunea arterială crescută face peste 10 milioane de victime anual, deși este prevenibilă și tratabilă. Ceea ce lipsește este voința politică și implementarea unor politici ferme”, a conchis dr. Kelly Henning de la Bloomberg Philanthropies.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Regula „7:1” în somn care te poate ajuta să trăiești mai mult

 Somnul insuficient afectează direct sănătatea oamenilor. Un nou studiu...

Nutriționist: cum te ajută arpacașul să previi bolile de inimă, anemia și să îți întărești imunitatea

Arpacașul este grâu decorticat, folosit de secole în bucătăria...

Arma invizibilă care declanșează sindromul Havana: Experimentul dureros al unui cercetător

Un cercetător norvegian, cunoscut ca sceptic al așa numitului...

Oamenii de știință: Mănâncă această legumă în fiecare zi, iar tensiunea arterială va scădea

O legumă este considerată una dintre cele mai sănătoase...

Pacient revoltat, obligat să-și cumpere singur pernă într-un spital de stat

Un pacient internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

REMEDII NATURALE. Metoda inedită de a scădea tensiunea arterială rapid

Valorile tensiunii arteriale reprezintă adesea un criteriu de evaluare a...

Biletele de trimitere la cardiolog în 2026. Medicii explică regulile

Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), România...

Legătura dintre Vaccinarea antigripală și bolile cardiovasculare. Medicii explică

Legătura dintre Vaccinarea antigripală și bolile cardiovasculare. Mulți nu...

Citește și