Sari la conținut

Boli necruțătoare pe care le anunță balonarea, durerile de burtă și amețelile

Deşi, par simptome banele, o durere de cap persistentă, senzaţia permanentă de greaţă sau balonare, ameţelile, pot ascunde afecţiuni grave, a căror diagnosticare timpurie, ne poate salva viaţa.

1. Crampe în abdomenul superior

Durerile de burtă pot fi acute, caz în care persoana în cauză se va prezenta la doctor, dar pot fi şi surde, uşor de tolerat şi puţin sesizabile caz în care vor fi de cele mai multe ori ignorate. Nu de puţine ori, însă la originea lor se află probleme grave de sănătate. Astfel când, durerile sunt atroce, se resimt la nivelul abdomenului superior şi nu se calmează în nicio poziţie, ar putea fi vorba de un ulcer perforat, sau mai grav de o criză de pancreatită. Dacă sunt însoţite şi de stare de greaţă şi vomă, atunci situaţia este mai gravă decât vă imaginaţi.

Balonarea se manifestă prin senzaţia de presiune abdominală şi conferă un grad ridicat de disconfort. Dacă vă confruntaţi frecvent cu această senzaţie, mergeţi la medic deoarece poate ascunde de la cauze uşoare la foarte grave precum cancer ovarian, cancer intestinat sau infecţii intestinale.

2. Modificările aluniţelor

În general, aluniţele nu ridică probleme serioase, însă sub influenţa anumitor factori se pot modifica degenerând într-una dintre cele mai agresive forme de cancer cutanat: melanomul. De aceea, este foarte important să le acordaţi maximum de importanţă, să le verificaţi frecvent aspectul şi în cazul în care observaţi modificări, să vă adresaţi de urgenţă specialistului.

Astfel, dacă aluniţa începe să sângereze, vă provoacă prurit, vă doare, a crescut la suprafaţă sau în plan vertical, şi-a schimbat culoarea, a devenit asimetrică, are margini neregulate sau supurează, cereţi sfatul medicului.

3. Durerile de cap
Cauzele durerilor de cap sunt extrem de variate. Ele însoţesc frecvent răcelile, sunt un simptom caracteristic al sinuzitei, un semn al oboselii oculare, al unui puseu brusc de hipertensiune. Există persoane la care foamea se resimte astfel, prin dureri de cap cauzate de hipoglicemie. Dacă nu dormiţi bine sau dacă dormiţi prea mult, este probabil ca durerile de cap să fie legate de durata nenaturală a somnului. Unele dureri de cap sunt cauzate de contraceptive, în cazul femeilor sau de schimbările hormonale din timpul ovulaţiei şi menstruaţiei.

Sunt însă situaţii când asemenea manifestări trebuie să vă îngrijoreze mai mult decât în alte condiţii. Dacă durerile apar din senin fără ca vreodată să vă fi confruntat cu aşa ceva, vă trezesc din somn, îşi schimbă frecvenţa, intensitatea sau tipul, dacă sunt însoţite de înţepenirea gâtului, stări de vomă, dificultăţi de vedere, ameţeli, reducerea capacităţilor senzoriale, atunci se impune o consultaţie de specialitate.

O durere de cap poate ascunde o tumoră, poate indica faptul că aţi suferit un atac cerebral, aţi suferit o ruptură de nerv sau sunteţi victima unei infecţii de tipul meningitei.

4. Amețelile şi leşinul

Leşinul, pierderea chiar şi pentru câteva secunde a stării de conştienţă sau chiar ameţelile severe, apariţia bruscă a pauzelor de memorie de scurtă durată sau a problemelor de vorbire, vizuale constituie simptom alarmante, ce necesită urgent consult de specialitate. O cauză frecventă a acestor manifestări este accidentul vascular cerebral.

5. Privirea înceţoşată sau orbirea temporară

Boli grave precum glaucomul îşi pot anunţa astfel prezenţa la vârste tot mai fragede, iar întârzierea măsurilor de prevenţie şi curative poate avea consecinţe grave.

Printre simptomele pe care nu trebuie să le ignoraţi se numără:

-vizualizarea bruscă de lumini, cerculeţe, umbre sau senzaţia de val gri peste ochi pot anunţa dezlipirea retinei cauzată fie de glaucom, fie de o lovitură serioasă la ochi.

– pierderea temporară şi bruscă a vederii, chiar şi pentru un timp scurt poate fi provocată de degenerescenţa maculară legată de vârstă sau de un tip de glaucom.

– durerile la nivelul ochilor pot trăda glaucomul, sindromul de ochi uscat, existenţa unei zgârieturi a corneei sau chiar cancer ocular

– privire înceţoşată, chiar dacă este trecătoare poate să ascundă probleme serioase precum glaucomul, dezlipirea retinei, sau degenerescenţa maculară. De asemenea, privirea înceţoşată la un singur ochi poate fi un simptom timpuriu al atacului de cord.

– ambii ochi roşii, în majoritatea cazurilor nu este un simptom grav, însă dacă aveţi un singur ochi roşu, poate fi din cauza unui proces inflamator profund precum sclerita (inflamaţia sclerei) sau uveita (inflamarea interiorului ochiului).

6. Tusea persistentă fără o cauză evidentă

Tusea care persistă mai mult de 2 săptămâni fără o cauză evidentă, este un real motiv de îngrijorare. Principala cauză a tusei prsistente, seci este astmul. În acest caz, este mai frecventă şi mai accentuată noaptea şi dimineaţa devreme. Boala pulmonară obstructivă cronică poate fi o altă cauză mai ales la persoanele trecute de 45 de ani, fumătoare. Pe lângă senzaţia de arsură în piept, de greaţă, de respiraţie şuierătoare, tusea tusea este un simptom des întâlnit la boala de reflux gastroesofagian. De asemnea, rinosinuzita cronică şi chiar insuficienţa cardiacă se pot manifesta prin tuse.

Şi infecţiile tractului respirator provoacă acest simptom. În general, însă trece în maximum 2-3 săptămâni. Dacă tusea se menţine trebuie investigată cauza deoarece există riscul unei suprainfecţii pulmonare bacteriene ce duce la declanşarea bronşitei sau pneumoniei.

De departe cele mai grave afecţiuni pe care le poate ascunde tusea persistentă sunt cancerul pulmonar şi tuberculoza.

7. Inflamarea dureroasă a gambelor

Inflamarea serioasă a unei gambe însoţită de dureri şi înroşire locală constituie tabloul unei tromboflebite acute. Această boală se manifestă prin formarea de cheaguri de sânge pe artere sau vene ce pot migra de la nivelul piciorului în alte organe, favorizând apariţia infarctului miocardic, accidentului cerebral, edemului pulmonar.

8. Durerile de oase, la tineri

Durerile de oase sunt adesea semnul unui reumatism inflamator. În rare situaţii, când apare la tineri un astfel de simptom poate indica o afecţiune foarte gravă: leucemia. Manifestările caracterisitce sunt difuze, nu foarte intense dar sâcâitoare prezente, spre exemplu la nivelul mâinii, piciorului, bazinului.

9. Umflături dureroase, sub braţ

O posibilă cauză poate fi un fir de păr crescut sub piele sau un nodul limfatic inflamat, din cauza unei infecţii. Aplicaţi comprese călduţe, de câteva ori pe zi, timp de o săptămână. Dacă umflătura nu se reduce sau se înrăutăţeşte, mergeţi la un medic. În cele mai grave cazuri, aceste umflături pot fi semnul unei infecţii la sân, a unui chist sau a unei tumori.

10. Ochi uscați

Prea mult timp petrecut în faţa calculatorului, alcoolul în exces, răceala, vântul sau frigul pot spori evaporarea filmului lacrimal al ochilor. Atunci când senzaţia devine deranjantă, puteţi folosi lacrimi artificiale. Atenţie, însă, senzaţia cronică de ochi uscaţi poate indica o boală autoimună, hipertiroidism sau reumatism. ,,Cel mai des, problema apare din cauza diferitelor medicamente ca anticoncepţionalele. În alte cazuri, acest simptom poate indica şi reumatism”, adaugă Mircea Filip.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel