sâmbătă, februarie 21, 2026
-1.8 C
București

Boli transmise de țânțari și căpușe care omoară mai mult de un milion de oameni anual

În fiecare an, la nivel mondial, se înregistrează peste un miliard de cazuri de malarie, febră dengue, boală Lyme sau febra galbenă, boli purtate de ţânţari, muşte, căpuşe şi alţi vectori, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În ciuda faptului că majoritatea acestor boli pot fi prevenite şi tratate cu succes, anual ele sunt răspunzătoare de mai mult de un milion de decese. De asemenea, datele OMS la nivel global arată că peste 600.000 de persoane mor anual din cauza malariei, în timp ce boala Chagas, leishmanioza şi schistosomiaza afectează câteva milioane de oameni.

Citeste si…

Anual, la nivel european, sunt raportate aproximativ 85.000 de cazuri de boala Lyme, potrivit datelor de la Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (European Center for Disease Prevention and Control – ECDC).

În ultimii ani, în rândul opiniei publice se vehiculează diverse informaţii legate de boala Lyme. În acest context, specialiştii atrag atenţia asupra importanţei informării corecte, din surse legitime, despre ce înseamnă această afecțiune, cum trebuie acționat și care sunt riscurile atunci când vine vorba de înţepătura de căpușă.

Potrivit specialiștilor, România nu se află într-o zonă geografică în care incidenţa bolilor transmise prin vectori să fie ridicată, dar, cu toate acestea, modificările climatice din ultimii ani, transporturile şi turismul internaţional favorizează apariţia acestor afecțiuni în zone în care până acum nu erau raportate astfel de cazuri. Drept urmare, anumite boli transmise prin vectori au început să fie identificate şi în țara noastră.

Citeste si…

 

Malaria, febra dengue şi febra galbenă reprezintă cazuri de import în Uniunea Europeană, însă probleme medicale precum infecţia cu virusul West Nile, febra Chikungunya şi boala Lyme apar în fiecare an în Europa, inclusiv în România”, a declarat conf. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, adăugând că bolile transmise prin vectori constituie o problemă de sănătate publică la nivel global, reprezentând aproximativ 17% din patologia infecţioasă.

 

Boala Lyme sau Borelioza Lyme este o boală infecţioasă produsă de bacteria Borrelia Burgdorferi şi transmisă omului prin înţepătura de căpuşă. Trebuie menţionat că nu toate căpuşele sunt purtătoare de această bacterie şi că nu toate înţepăturile de căpuşe produc boala Lyme. Afecţiunea este atent monitorizată în România din anul 2010, când au fost diagnosticate 312 cazuri. Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în 2013 au fost diagnosticate 1.052 decazuri de boală Lyme, cu 60% mai puţine decât în anul precedent, cand au fost depistate 1.762 de cazuri.

 

Boala Lyme poate fi prevenită simplu prin înlăturarea căpuşei, toaletarea plăgii şi administrarea unei doze de antibiotic, la indicația medicului. Stadiile secundare şi terţiare ale acestei afecţiuni sunt foarte rare şi nu reprezintă în niciun caz o problemă de sănătate publică. Pentru a evita diagnosticul eronat, tratamentul prelungit şi nejustificat cu antibiotice, care este deosebit de periculos pentru pacienţi, recomandarea noastră pentru public este de a se prezenta doar la clinici şi spitale de boli infecţioase pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului”, a adăugat conf. dr. Alexandru Rafila

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Top 7 alimente de evitat: cresc riscul de apariție a cancerului

Cancerul de colon este în creștere la nivel global,...

Semnalul tăcut care poate ascunde cancer renal. Îl poți observa când mergi la baie

Prezența sângelui în urină, chiar și fără durere, nu...

Valentin Teodosiu, Vocea PRO TV: „Eliminați cauza!” – Lecții despre depresie, scris și rigoarea de a fi actor

Într-o ediție memorabilă a podcastului lui Damian Drăghici, Valentin...

Un copil de 12 ani, beat la volan, a făcut prăpăd pe străzi

Un caz grav zguduie orașul german Heide, după ce...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Tudor Ciuhodaru, semnal de alarmă: Nu există un tratament specific pentru acest virus

Dr. Tudor Ciuhodaru avertizează că înțepăturile de țânțar pot...

Gata cu căpușele! Acţiune de dezinsecţie pe domeniul public

Gata cu căpușele! Parcurile și spațiile verzi sunt locuri...

Citește și