Sari la conținut

Bolnavi torturaţi la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Botoşani. Raport al experţilor europeni: pacienţi loviţi cu pumnii, palmele, împingere şi strigăte

pacient cancer
sursa foto: arhiva doctorulzilei
Pacient cu cancer

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati” Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, a anunţat declanşarea unei anchete interne pentru verificarea aspectelor sesizate în raportul Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei, care face referire la tratamentul pacienţilor internaţi în unităţi de psihiatrie şi al persoanelor din centrele de îngrijire a rezidenţilor.

Adăscăliţei a declarat, pentru Agerpres, că ancheta va viza în special acuzaţiile de rele tratamente aplicate pacienţilor de către personalul auxiliar, aşa cum sunt ele relevate în raportul CPT.

„Am luat la cunoştinţă de raportul CPT al Consiliului Europei, după acţiunea care s-a desfăşurat în septembrie 2022, ce a vizat şi Secţia de psihiatrie a SJU. În urma celor prezentate în acest raport, voi solicita constituirea unei comisii de anchetă în cadrul spitalului pentru a vedea dacă situaţia şi cele relatate se confirmă, iar cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere. Din punct de vedere al actului medical, pacientul primează în toată activitatea de la SJU”, a afirmat managerul celui mai mare spital din Botoşani.

Deficit major de personal medical la Psihiatrie

Monica Adăscăliţei a susţinut că în ceea ce priveşte condiţiile de spitalizare acestea se îmbunătăţesc de la o perioadă la alta prin investiţii realizate în toate secţiile. „După septembrie 2022, la nivelul Secţiei 1 Psihiatrie a Secţiei exterioare psihiatrie a SJU s-au făcut îmbunătăţiri, în sensul că s-au cumpărat paturi, s-a văruit, toaletele au fost reabilitate, având în vedere că am avut şi perioada în care spitalul a fost în perioada de acreditare”, a adăugat managerul SJU.

De asemenea, ea a precizat că autorităţile judeţene au demarat procedurile pentru construirea unui nou spital pentru pacienţii cu boli psihice. Raportul CPT face referire şi la numărul mare de posturi vacante de la Secţia de psihiatrie, iar conducerea SJU consideră că problema crizei de personal este una generală, care afectează activitatea la nivelul întregii unităţi spitaliceşti.

„În ceea ce priveşte personalul la nivelul SJU, pe toate secţiile spitalului este deficit de personal, atât de medici, cât şi de personal mediu şi auxiliar. La Secţia de psihiatrie se confirmă acelaşi lucru, motiv pentru care se fac toate demersurile pentru a atrage personal, având în vedere că, deocamdată, posturile sunt blocate.

Încercăm să obţinem deblocarea prin memorandum a celor 165 de posturi care au fost solicitate la nivelul SJU. În momentul în care vom avea deblocarea acelor posturi, o parte din ele vor merge la secţia de psihiatrie”, a mai spus Monica Adăscăliţei.

Raport: pacienţi loviţi cu pumnii, palmele, împingere şi strigăte

CPT a publicat joi un raport privind România, în urma constatărilor făcute de o delegaţie a sa în timpul vizitei din septembrie 2022, când a examinat tratamentul pacienţilor internaţi în unităţi de psihiatrie şi al persoanelor din centrele de îngrijire a rezidenţilor.

Delegaţia CPT a vizitat patru spitale de psihiatrie generală, unde s-a axat pe tratamentul pacienţilor acuţi şi al pacienţilor cronici internaţi pe termen lung. Delegaţia a vizitat şi Secţia de psihiatrie a SJU Botoşani.

Raportul arată că „în special în secţia bărbaţi din cadrul Clinicii de Psihiatrie Botoşani, delegaţia a primit numeroase acuzaţii de rele tratamente aplicate pacienţilor (lovituri cu pumnii, palmele, împingere şi strigăte) de către personalul auxiliar”, iar „pentru a pune capăt relelor tratamente este nevoie de măsuri de îmbunătăţire a formării personalului auxiliar, de creştere a efectivelor de personal din secţie şi de reducerea supraaglomerării”.

De asemenea, documentul subliniază că „în Secţia 1 a Clinicii de Psihiatrie Botoşani, starea generală de igienă ar trebui îmbunătăţită, iar instalaţiile sanitare modernizate. În mod cumulativ, tratamentul pacienţilor din Salonul 1 al Secţiei 1 ar putea fi considerat, în opinia CPT, drept inuman şi degradant”.

În plus, experţii europeni au constatat că „în toate cele patru spitale vizitate, exista un număr mare de posturi vacante, care ajungeau, de exemplu, la 20% la Spitalul de Psihiatrie din Botoşani”.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel