Din cuprinsul articolului
La ce se gândesc bolnavii de cancer aflați în fază terminală. În timp ce este dificil să generalizăm gândurile tuturor bolnavilor de cancer aflați în fază terminală, există câteva posibile gânduri și emoții pe care mulți dintre ei le pot experimenta: „Nu voi învinge niciodată cancerul, nu este o opțiune pentru mine. La un moment dat mă va ucide. Dar până atunci, modul în care îmi trăiesc viața este victoria mea”.
De Ziua mondială dedicată luptei împotriva cancerului, pacienții aflați în stadiu terminal au au dobândit o viziune clară despre cum să își trăiască viețile și despre ce contează cu adevărat, potrivit theguardian.com.
Mari Isdale, 40 de ani, din Greater Manchester, Anglia: „Nu mă mai stresez din cauza lucrurilor mărunte”
În 2015, Isdale, pe atunci în vârstă de 31 de ani, a fost diagnosticată cu cancer intestinal în stadiul patru și i s-a dat un prognostic de 18 luni de viață. În ciuda unei perioade de remisie și a 170 de cure de chimioterapie, boala s-a răspândit la ganglionii ei limfatici.
Pacient cu cancer: Viața mea va fi cel mai probabil scurtă
Întotdeauna m-am gândit: „Îmi voi rezolva cariera, apoi ne vom căsători, vom avea copii, vom călători.” Și apoi a apărut cancerul. Te întristezi pentru viitorul tău, pentru copiii pe care îi doreai și cariera ta. Dacă aș muri mâine, ceea ce aș spune pe patul meu de moarte este că regret că nu am petrecut suficient timp cu familia mea. Deci pe asta mă concentrez. Am o listă cu lucruri pe care vreau să le experimentez în viață, iar soțul meu și familia au făcut eforturi foarte mari pentru a se asigura că facem cât mai multe dintre ele împreună. M-au dus să fac snorkeling în Maldive, am urcat cu balonul cu aer cald deasupra Cappadociei și am fost cu snowmobilul în Islanda. Ne-am cazat într-un hotel tip peșteră, am văzut piramidele, Colosseumul și am zburat cu un elicopter peste New York. Am hrănit tigri, am luat trenul Rocky Mountaineer, m-am dat cu parapanta și am văzut câmpurile de lalele din Olanda.
Viața mea va fi cel mai probabil scurtă, așa că în zilele mele bune, când mă simt suficient de bine, trăiesc cu adevărat. Ies și fac orice vreau: iau o masă bună, merg la teatru, cinema sau la o escape room.
Boala mea a schimbat felul în care prioritizez lucrurile. Deși mi-a plăcut cariera mea de medic, aceasta însemna adesea ore lungi petrecute la serviciu, ratarea zilelor de Crăciun și zilelor de naștere, examene, stres. Renunțarea la carieră este un mare sacrificiu, dar este unul pe care sunt dispusă să-l fac pentru a câștiga mai mult timp cu cei dragi. Este o ironie că a fost nevoie să mi se spună că mor înainte să încep să trăiesc cu adevărat.
Orice lucru care nu-mi face inima să tresară este mai puțin important pentru mine acum. Nu mă mai stresez pentru lucrurile mărunte. Viața este prea scurtă pentru a face curățenie. Mormanul de rufe va aștepta. Și dacă vreau să mănânc o bucată de tort, pur și simplu o fac.
Michèle Bowley, 57 de ani, din Basel-Stadt, Elveția: „Nu irosi energie luptând”
După ce Bowley a găsit un nodul la axilă în vara anului 2020, o biopsie a confirmat prezența cancerului de sân. Boala s-a răspândit la plămâni, ficat și oase, iar la sfârșitul anului 2021 i s-a dat un prognostic de trei până la șase luni.
„Acceptă-te pe tine și situația ta. Nu irositi energia luptând! Cele mai importante lucruri în viață sunt ceilalți oameni. Fii atent la nevoile tale si fă ceea ce te face fericit! Fă ceva creativ, învață ceva nou, implică-te în ceva care contează pentru tine! Bucură-te de viața ta până la ultima suflare!
Nu am nici un regret. Întotdeauna am făcut ceea ce era important pentru mine și mi-am atins întregul potențial, indiferent de ceea ce se așteptau sau gândeau alții despre mine. Am avut o viață împlinită. Sunt gata sa plec.
Mark Edmondson, 41 de ani, din Sussex, Anglia: „A avea un scop e un motiv de bucurie”
În 2017, Edmondson a fost diagnosticat cu cancer de colon. Medicii i-au mai descoperit peste 30 de tumori în ficat, și s-a dat un an de trăit. De atunci, a suferit peste 140 de cure de chimioterapie și peste 30 de operații.
Înainte de a face cancer, am avut ambiția de a deveni director general sau CEO. Am vrut să obțin ceva în cariera mea. În decurs de câteva ore de la diagnostic, asta a dispărut. Nu-mi mai pasă de muncă, dar cred cu tărie în a avea un scop, ceva care să te motiveze și să îți distragă atenția și să îți aducă bucurie și satisfacție. Obțin asta din afacerea pe care am început-o: un serviciu de asistență pentru oricine se confruntă cu dificultăți. Dacă cineva m-ar fi întrebat la doi ani de la începerea tratamentului meu, „Te simți în măsură să sprijini alți oameni să își gestioneze diagnosticul?”, aș fi spus ”în niciun caz!”. Dar, pe măsură ce timpul a trecut, am început să o fac și am vorbit cu peste 100 de oameni. Îmi place coaching-ul și mentoratul. Niciodată nu am fost mai fericit.
Fiecare sesiune se desfășoară sub imperiul acestui citat și la care revin și la sfârșit: „Nu ceea ce ni se întâmplă, ci modul în care reacționăm definește cine suntem.” Deci, cum vrei să fii definit? Cu cancer sau fără cancer, această întrebare ar trebui să dicteze modul în care trăiești.
Cred mult în a fi cât mai sincer și deschis posibil. Este de nototiretate că bărbații nu își împărtășesc sentimentele, dar vreau să schimb asta pentru băieții mei.
Suntem dominați în această lume de consumism, dar nu contează ce mașină sau casă avem, atâta timp cât ne simțim confortabil. Ceea ce contează cu adevărat este dragostea, relațiile, bunătatea, grija față de oameni, a fi în preajma oamenilor. Vreau să creez cele mai bune relații pe care le pot și să trăiesc cea mai fericită viață pe care o pot, pentru că nu știu cât timp mai am de trăit.”
Chris Johnson, 44 de ani, din Tyne și Wear, Anglia: „Nu este vorba despre cantitatea de timp pe care o am, ci despre calitate”
În 2019, Johnson a fost diagnosticat cu un cancer gastrointestinal rar. În 2020, sute de mici tumori găsite pe ficatul lui au condus la un prognostic de doi până la cinci ani.
Am timp limitat, așa că prefer să fac lucruri cu familia și prietenii și să am un impact pozitiv asupra lumii din jurul meu. Nu mai sunt la birou purtând cămașă și cravată. În 2021 alergam la maratoane, iar anul trecut am finalizat Provocarea Națională a celor Treilor Vârfuri.
Strângerea de fonduri a fost principalul motor, dar exercițiile fizice ajută și la efectele secundare ale tratamentului meu, deși pe măsură ce progresează, devine din ce în ce mai greu să parcurg distanțe lungi.
Încă îmi pasă de politică, de climă și de echipa mea de fotbal, dar nu mă mai stresez din cauza lor. Nu este vorba despre cantitatea de timp pe care o am, ci despre calitate.
Oamenii vorbesc despre învingerea cancerului sau despre câștig. Nu voi învinge niciodată cancerul, nu este o opțiune pentru mine. La un moment dat mă va ucide. Dar până atunci, modul în care îmi trăiesc viața este victoria mea.
Siobhan O’Sullivan, 49 de ani, din New South Wales, Australia: „Cancerul te face să conștientizezi ceea ce contează cu adevărat”
După ce s-a simțit rău timp de două săptămâni, O’Sullivan a fost diagnosticată cu cancer ovarian în august 2020. Acesta se răspândise deja dincolo de ovarele ei și nu a răspuns la chimioterapie.
”Am o mulțime de colegi și prieteni în întreaga lume, iar oamenii mi-au trimis cadouri prin poștă din fiecare colț al globului. Un prieten englez a zburat timp de trei zile ca să mă vadă; a petrecut mai mult în aer decât cu mine. Acesta este genul de generozitate pe care mi l-au arătat oamenii și a fost foarte emoționant.
Cancerul a fost extrem de eficient în a revela ceea ce contează cu adevărat și ce nu. Am fost întotdeauna o persoană foarte ocupată și, dacă mă întâlneam cu cineva la prânz, la 13:00, și acesta intra la 1.20, erau mari șanse ca eu să fi fost iritată de gest. Acum mi-am dat seama că nimic din toate astea nu contează. Mi-ar plăcea să fi avut această perspectivă și aceste conexiuni fără a fi nevoită să tec prin acestă experiență teribilă.”
Siobhan O’Sullivan a murit pe 17 iunie 2023.
Harry Soko, 59 de ani, din Salima, Malawi: „Să vorbești despre sentimentele tale ajută”
În iulie 2020, Soko a observat o durere la coapsa dreaptă. Un an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer de piele, ceea ce îi va scurta semnificativ viața: un studiu din 2014 la centrul de îngrijire în care este tratat a constatat că doar 5% dintre pacienții cu această afecțiune trăiesc mai mult de cinci ani.
„Dacă suferiți de cancer, rezultatul imediat este moartea”. Așa că familia mea a acceptat-o. Comunitatea a acceptat-o. Când sunt singur sau dorm, îmi vine: „De ce sufăr de cancer? Cum l-am primit?” Este nevoie de timp pentru a accepta. Dar dacă împărtășești sentimentele tale cu alții, devii liber. Nu ai griji.”
Tyra Wilkinson, 50 de ani, din Ontario, Canada: ”Fiți recunoscători!”
Un istoric familial care includea cancerul de sân a determinat-o Wilkinson, care a fost diagnosticată cu boala în 2015, să facă o mastectomie. Șapte ani mai târziu, cancerul a revenit și s-a răspândit la coloana vertebrală, devenind incurabil.
”Eu și soțul meu aveam planuri pentru când copiii noștri erau mari. Întotdeauna am spus că vom fi cei mai în formă bunici, jucându-ne cu nepoții noștri la pământ. Chiar dacă voi fi în viață, nu voi putea fi ace bunică, pentru că pur și simplu nu sunt capabilă să fac asta acum.
Fii recunoscător pentru ceea ce ai, pentru că întotdeauna se poate înrăutăți situația. Fii recunoscător pentru toate lucrurile care merg bine chiar acum.”
Chanel Hobbs, 53 de ani, Virginia, SUA: ”Tu ești suficient, tu faci diferența!”
La 37 de ani, Hobbs s-a devenit incapabilă să alerge fără să cadă. A fost diagnosticată cu scleroza laterala amiotrofica și i s-a dat o speranță de viață de până la cinci ani. Acum este dependentă de un ventilator și un tub pentru a se hrăni.
”Înainte de diagnosticul meu, eram foarte independentă. M-am mândrit că fac lucrurile pe cont propriu. Dar am învățat că alții doresc cu adevărat să fie de ajutor și le aduce bucurie să știe că pot face un bine, oricât de mic este.
Întotdeauna am obișnuit să plănuiesc fiecare aspect al vieții mele. Mi-aș fi dorit să fi fost mai spontană și să fi făcut lucruri când mi-au trecut prin minte. De exemplu, să te uiți pe fereastră și să vrei să mergi la plimbare, dar să continui să faci treburile casnice. Cât de mult tânjesc după o plimbare azi! Azi am învățat să mă prețuiesc. Am învățat să nu mă compar cu ceilalți. Găsiți acel lucru care vă face să simțiți că sunteți unici și contați. Ține minte: ești suficient, ești om și faci diferența!”
Sukhy Bahia, 39 de ani, din Londra, Anglia: „Am încetat să-mi pese ce cred alții”
Diagnosticată cu cancer de sân primar în 2019, Bahia a primit aprobarea de la medicul ei oncolog în martie 2022. Cinci luni mai târziu, ea a descoperit că boala s-a răspândit la oase și la ficat.
„Sunt o mamă singură. Este sfâșietor pentru că ai impresia că vei fi lângă copiii tăi foarte mult timp. Fiica mea are nouă ani, iar fiul meu are șase ani și sunt complet sinceră cu ei în ceea ce privește sănătatea mea. Sper să las lucruri pentru când nu sunt voi mai fi: la ziua de naștere, absolvire, nuntă, când vor avea o casă nouă. Las felicitări noi pentru copii și o carte de bucate cu toate rețetele lor preferate. De asemenea, plănuiesc să fac bloguri video, în care să el ofer sfaturi despre lucruri pe care s-ar putea să nu le fie comod să le ceară altcuiva, cum ar fi cum să ceară consimțământul și pubertatea.
Vreau ca ei să știe că nu trebuie să impresioneze pe nimeni sau să încerce să se încadreze în niște tipare. Nu trebuie făcut nimic până la o anumită vârstă sau un anume timp; poți oricând să schimbi ceea ce vrei să faci în viață.
Am încetat să-mi pese ce cred alții despre mine. Din adolescență, mi-am dorit întotdeauna un tatuaj cu pe umăr. Anul trecut am decis să încep unul cu florile de la nașterea copiilor mei, pentru a arăta cât de mult înseamnă pentru mine.
Copiii mei le iubesc. Părinții mei nu sunt încântați, dar acceptă că sunt acesta e lucrul cel mai rău pe care l-aș putea face în viața mea.
