duminică, martie 1, 2026
0.6 C
București

Calendar ortodox octombrie: Sunt cinstiți sfinții români și trei praznice mari

Calendar ortodox octombrie: Sunt cinstiți sfinții români și trei praznice mari.

Luna octombrie nu vine doar cu răcirea vremii și sfârșitul pregătirilor pentru iarnă, ci cu câteva zile cu însemnătate aparte în calendarul ortodox: sărbători religioase, pomenirea unor sfinți importanți pentru creștini și duminici în care mesajele biblice rostite în biserici vorbesc despre lucruri familiare – iubire, iertare, speranță.

Prima mare sărbătoare a lunii octombrie

Octombrie are trei praznice importante în calendarul ortodox, fiecare cu o semnificație aparte și bine cunoscute în tradiția creștină. Primul, Acoperământul Maicii Domnului, este chiar în ziua întâi a lunii, când toate bisericile oficiază slujbe speciale. Sărbătoarea are origini vechi și este închinată Maicii Domnului, amintind de un moment din secolul al X-lea, când, potrivit consemnărilor ortodoxe, ar fi fost văzută într-o biserică din Constantinopol, în timpul unei slujbe, acoperind cu un văl mulțimea adunată. Întâmplarea a fost interpretată ca un semn al grijii și protecției sale față de oameni, iar ziua a rămas în calendar ca o sărbătoare a speranței și a sprijinului în vremuri grele.

14 octombrie, zi de pelerinaj la Iași

  • Pe 14 octombrie, toate privirile se îndreaptă spre Iași, unde este cinstită Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Trupul sfintei a fost adus la Iași în secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Vasile Lupu, iar rămășițele sale pământești se află și astăzi în Catedrala Mitropolitană. În fiecare an, în jurul acestei zile, la Iași are loc unul dintre cele mai mari pelerinaje religioase din România, la care participă zeci de mii de oameni din țară și străinătate.

pelerinaj sfantul dumitru

26 octombrie, ziua Sfântului Dimitrie

Ultimul praznic din octombrie este prăznuit pe 26 octombrie, când este pomenit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Este una dintre cele mai cunoscute sărbători din calendarul ortodox, iar în această toamnă cade într-o duminică. Numele sfântului este purtat de foarte mulți români, iar ziua este cinstită în mod deosebit în parohii din întreaga țară și mai ales acolo unde biserica poartă hramul Sfântului Dimitrie.

Citeste si…

Sfântul Dimitrie a fost un ofițer roman din Tesalonic, martirizat în secolul al IV-lea pentru credința sa creștină. Este venerat ca ocrotitor al orașului și este cinstit pentru curajul său și pentru faptul că și-a mărturisit credința în fața persecuțiilor. În timp, Tesalonicul a devenit un loc de pelerinaj pentru creștinii care vin să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie, păstrate în biserica ce îi poartă numele, potrivit Bisericii Ortodoxe, citează Mediafax.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Boboteaza 2026: Tradiții și obiceiuri pentru noaptea în care se deschid cerurile

Boboteaza 2026. Boboteaza, sau Nașterea Domnului, cunoscută și sub...

Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Cerurile se deschid – ce se dă de pomană

Pe 21 noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului...

Sărbătoarea Științei la Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, 19–21 noiembrie 2025

Sărbătoarea Științei. Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”...

Trei zile cu cruce neagră în Calendarul Ortodox. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă

Calendarul Ortodox marchează o perioadă deosebit de încărcată spiritual,...

Horoscop 20-31 octombrie: Final magic de lună pentru aceste zodii!

Potrivit astrologilor, această perioadă din toamnă va fi una...

Citește și