Sari la conținut

Cancerul de piele, tot mai frecvent la tineri. Semnale de alarmă

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
cancer de piele

Majoritatea afecțiunilor dermatologice sunt descoperite chiar de către pacienți, iar medicii recomandă examinarea periodică a pielii. Aceasta se poate face de către pacient sau de către medic prin screeninguri de piele.

Potrivit statisticilor medicale, persoanele cu peste 100 de alunițe au un risc de 7 ori mai mare de a dezvolta melanom decât cele cu maximum 15 alunițe. De altfel, estimările Organizației Mondiale a Sănătății arată că incidența și mortalitatea cancerului de piele au crescut alarmant în ultimii ani.

O afecţiune tot mai frecvent diagnosticată la tineri

Cancerul de piele, afecţiune care până nu demult afecta în special persoanele vârstnice, apare acum din ce în ce mai frecvent la tineri. Medicul dermatolog Anca Stanciu, a explicat, la Medika Tv, care sunt persoanele cele mai expuse riscului de a dezvolta acest tip de cancer, dar şi care sunt semnele care ar trebui să, îi trimită pe pacienţi la medic.

„Principalul factor de risc pentru apariţia cancerelor de piele este expunerea la raze ultraviolete, fie că vin de la soare, fie că vin din surse artificiale, precum solarul, de aceea întâlnim aceste afecţiuni în special la persoanele care petrec mult timp în aer liber, la lucrătorii în agricultură, în construcţii, persoanele care au hobby-uri care presupun petrecerea timpului în aer liber.

Mai întâlnim aceste afecţiuni la persoanele care au o vulnerabilitate genetică, de obicei această vulnerabilitate genetică se traduce prin piele deschisă la culoare, ochi deschişi la culoare, albaştri, păr roşcat sau blond, piele pistruiată prezenţa multor aluniţe la nivelul corpului, acestea sunt persoanele care au o predispoziţie în a dezvolta cancere de piele.

Şi sistemul imunitar este foarte important, persoanele care au imunitate scăzută fie în urma unui transplant de organ, fie în urma unui tratament imunosupresor au un risc mai mare de a dezvolta cancere de piele”, explică medicul.

Semnale de alarmă

Aceasta a explicat şi care sunt semnele care ar trebui să îi facă pe pacienţi să ajungă la medicul dermatolog. Cancerul de piele de tip carcinom se prezintă ca o mică pată sau un mic nodul, de culoare deschisă, pe suprafaţa pielii. Acestea pot sângera cu uşurinţă, pot produce mâncărimi şi nu se vindecă.

Melanomul, care poate părea o aluniţă, are margini neregulate şi prezintă mai multe culori într-o singură leziune care apare pe piele, în timp ce aluniţele nu prezintă la fel de multe nuanţe.

„Ce este foarte important de reţinut este că aceste leziuni nu produc durere, nu deranjează, de obicei ajung să deranjeze pentru că sângerează sau au dimensiuni foarte mari însă durerea nu apare”, a mai spus specialistul. Potrivit acestuia, există două categorii: melanomul, care este unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer, dar care este mai puţin frecvent şi cancerul non-melanocitar.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel