Din cuprinsul articolului
O echipă de cercetători de la Universitatea Medicală din Viena a scos la lumină o posibilă legătură neașteptată între un tratament uzual pentru diabetul de tip 2 și evoluția cancerului de prostată.
Studiul, publicat în revista Molecular Cancer, arată că un medicament prescris de peste două decenii – pioglitazona – ar putea încetini creșterea celulelor canceroase în prostată.
O proteină cu două fețe: PPARγ
La baza acestei conexiuni stă o proteină numită PPARγ (peroxisome proliferator-activated receptor gamma). Ea reglează mai multe procese metabolice, de la sensibilitatea la insulină până la reacțiile inflamatorii. De aproape 25 de ani, PPARγ este o țintă cunoscută pentru tratamentele antidiabetice, în special cele pe bază de thiazolidindione, cum este pioglitazona.
Însă, potrivit echipei coordonate de profesorul Lukas Kenner, această proteină influențează și comportamentul celulelor tumorale din prostata umană. Mai exact, modul în care este activată poate modifica ritmul de multiplicare al acestora.
Ce au descoperit cercetătorii
Pentru a testa ipoteza, specialiștii au analizat culturi celulare și probe de țesuturi de la pacienți diagnosticați cu cancer de prostată. În momentul în care celulele au fost expuse la pioglitazonă, s-a observat o scădere a ritmului de creștere tumorală.
„Am constatat că pioglitazona reduce activitatea metabolică și comportamentul agresiv al celulelor canceroase, prin activarea specifică a PPARγ”, a explicat Emine Atas, autoarea principală a studiului, din cadrul Departamentului de Imagistică Biomedicală al Universității din Viena.
Mai mult, pacienții cu diabet care fuseseră tratați cu astfel de medicamente nu prezentau recidivă tumorală în momentul analizei datelor, conform raportului.
De la diabet la oncologie
Chiar dacă tratamentul cu pioglitazonă nu a fost creat cu scop oncologic, rezultatele deschid o direcție promițătoare: folosirea țintită a agonistilor PPARγ în cancerul de prostată. Deja există o infrastructură medicală pentru acest tip de medicamente, deci drumul până la posibile teste clinice ar putea fi mai scurt decât în cazul terapiilor complet noi.
În plus, faptul că aceste substanțe sunt deja aprobate și utilizate în diabet poate accelera integrarea lor în protocoale experimentale pentru pacienții oncologici.
De ce este relevantă această descoperire
Cancerul de prostată este al doilea cel mai frecvent diagnostic oncologic la bărbați, după cancerul pulmonar. În Austria, conform datelor oficiale citate în studiu, acest tip de tumoră provoacă un deces din opt în rândul bărbaților.
Tratamentele existente – chirurgie, radioterapie, terapii hormonale sau chimioterapie – au eficiență variabilă în funcție de stadiul bolii și profilul biologic al tumorii. Aici intervine potențialul unei terapii personalizate bazate pe activarea sau blocarea unor căi moleculare deja cunoscute în alte afecțiuni.
Ce urmează
Autorii studiului atrag atenția că rezultatele sunt preliminare și necesită validare în cercetări clinice mai largi. Totuși, direcția este clară: PPARγ devine o țintă de interes și în oncologie, nu doar în endocrinologie.
„Am deschis o fereastră către o nouă abordare terapeutică. Vom continua cu studii clinice pentru a înțelege cum poate fi folosită această cale biologică în tratamentul cancerului de prostată”, a declarat profesorul Lukas Kenner.
Într-un peisaj medical în care tratamentele personalizate capătă tot mai multă importanță, posibilitatea ca un medicament deja existent să încetinească un tip de cancer frecvent poate reprezenta o evoluție semnificativă.
