Cancerul ovarian, depistat prea târziu pentru că este confundat cu indigestia. Balonarea este unul dintre primele simptome

Aproape 2.000 de femei sunt diagnosticate în fiecare an, în România cu cancer ovarian. Mai mult de jumătate dintre ele mor, în ciuda tratamentului.

Motivul este că ajung prea târziu la diagnostic. Asta deși, dacă e diagnosticată în stadii incipiente, boala poate fi tratată cu succes. Studiile arată că rata de supraviețuire la cinci ani este de 93%, dacă tumora este diagnosticată la timp. Din păcate, în România și peste tot în lume, doar 15% dintre femei ajung din vreme la medic. Unul dintre cele mai importante motive este că simptomele bolii sunt comune altor boli, mai ușoare, și tind să fie trecute cu vederea.

Potrivit medicilor, cele mai importante simptome, care trebuie să dea de gândit femeilor, sunt creșterea circumfe¬rinței abdominale / balonarea persistentă, de lungă durată, senzația de sațietate precoce, durerile în abdomen, necesitate frecventă de a urina.
„Mergeți la medicul de familie dacă manifestati aceste simptome de mai mult de trei săptămâni. De asemenea, dacă aveți în familie pe cineva care a suferit de cancer ovarian, spuneți-i asta medi-cului”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociaților Bolnavilor de Cancer din România. Printre factorii de risc pentru cancerul ovarian, medicii menționează vârsta, istoricul familial și ereditatea. Dar nu exclud posibilitatea ca orice femeie să facă acest tip de cancer, de aceea este foarte importantă vizita la medic.

Recent Posts

Sfaturi de la cardiologi: Acestea sunt cele 9 alimente care purifică vasele de sânge

Sfaturi de la experți! Vasele de sânge joacă un rol foarte important în organism. Ei…

3 minute ago

Adolescenții care vapează ar putea fi expuși la metale toxice. Aromele dulci prezintă riscuri suplimentare

Adolescenții care vapează ar putea fi expuși la metale toxice. Aromele dulci prezintă riscuri suplimentare!…

33 de minute ago

Horoscop 2 mai 2024: Schimbări. Berbec, urmărește cu atenție pașii pe care îi faci

Horoscop 2 mai 2024: Schimbări. Nativii horoscopului au parte de schimbări radicale în viața lor în…

o oră ago

Avertizare meteorologică: Ploile și vijeliile se extind înainte de Sărbătorile Pascale! Care sunt zonele afectate

Avertizare ANM: Ploile și vijeliile se extind înainte de Paște! Care sunt zonele cele mai…

2 ore ago

Cel mai bun fruct pentru digestie. Conține multe fibre și este accesibil la preț

Cel mai bun fruct pentru digestie. Digestia este procesul prin care alimentele sunt descompuse chimic…

2 ore ago

Cozonac moale și pufos. Două secrete pe care fiecare gospodină ar trebui să le cunoască

Pe 5 mai, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele 2024. Toată lumea știe că Paștele nu este…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia