Din cuprinsul articolului
La nivel mondial, cancerul de prostată a depășit în 2022 cancerul pulmonar ca cea mai frecventă formă de cancer diagnosticată la bărbați în 118 din 185 de țări. În România, este primul cancer ca incidență la sexul masculin.
Anual, peste opt mii de bărbați români primesc acest diagnostic, iar aproximativ două mii nu supraviețuiesc. Supraviețuirea la cinci ani în România este cu zece puncte procentuale sub media europeană. Cauza principală: diagnosticarea tardivă, alimentată de reticența față de consultul urologic și de absența unui program național de screening.
Un cancer prezent în corpul majorității bărbaților vârstnici
Expresia pe care urologii o repetă în conferințe și în cabinetele medicale are baze solide în literatura de specialitate: dacă toți bărbații ar trăi suficient de mult, marea majoritate ar dezvolta, la nivel histologic, cel puțin focare microscopice de cancer de prostată. Studiile efectuate la bărbați decedați din alte cauze au identificat celule maligne prostatice la peste 80% dintre cei trecuți de 80 de ani și la aproape toți cei de peste 90 de ani. Ceea ce diferențiază un cancer clinic semnificativ de un focar latent detectabil doar la autopsie este tocmai viteza de creștere a tumorii și durata de viață a pacientului. Conform GLOBOCAN 2022, agenția de cercetare în cancer a OMS, în 2022 au fost înregistrate la nivel global circa 1,47 milioane de cazuri noi de cancer de prostată, plasând această boală pe locul doi în rândul cancerelor masculine, imediat după cancerul pulmonar.
O analiză publicată în European Urology în martie 2025, pe date din 2022, confirmă creșterea alarmantă a incidenței în ultimele două decenii, în special în regiunile cu venituri medii și mari, unde screeningul PSA a dus atât la depistarea unor cancere reale, cât și la fenomenul de supradiagnostic. La nivel european, cancerul de prostată rămâne cel mai frecvent diagnosticat cancer la bărbați, cu rate de incidență standardizate de peste 100 la 100.000 de bărbați în mai multe țări nordice.
România: primul cancer la bărbați, a treia cauză de deces oncologic masculin
În România, cancerul de prostată ocupă primul loc ca incidență în rândul bărbaților, reprezentând 20% din totalul cazurilor de cancer masculin, conform Profilului de Țară privind Cancerul: România 2025, publicat de OCDE. Raportat la mortalitate, este a treia cauză de deces prin cancer la bărbați, după cancerul pulmonar și cel colorectal.
Decalajul față de Europa este îngrijorător. Supraviețuirea la cinci ani pentru cancerul de prostată în România este de 77%, față de 87% media Uniunii Europene, potrivit datelor din Profilul de Țară privind Cancerul 2023, elaborat de INSP și OCDE. Mai mult, rata de supraviețuire la prostată s-a deteriorat în ultimul deceniu în România, un trend opus față de majoritate statelor membre ale UE.
Estimările GLOBOCAN pentru 2020 plasau numărul de cazuri noi la peste 8.000 pe an în România, cu 62% mai mult față de cazurile efectiv raportate în sistemul sanitar românesc, ceea ce sugerează un volum semnificativ de cazuri nediagnosticate sau diagnosticate tardiv. Anual, în jur de 2.300 de bărbați din România mor din cauza acestei boli.
De ce crește riscul odată cu vârsta și cine este mai vulnerabil
Vârsta rămâne cel mai puternic factor de risc pentru cancerul de prostată. Boala este extrem de rară sub 40 de ani, dar probabilitatea de a o dezvolta crește exponențial după 50 de ani. Datele statistice sunt clare în această privință: la 50 de ani, riscul cumulativ este de 1 la 476; la 65 de ani, de 1 la 21; la 75 de ani, de 1 la 9, ajungând la 1 din 6 bărbați trecuți de 75 de ani. Vârsta medie la diagnosticare este în jur de 65-66 de ani, iar aproximativ 6 din 10 cazuri sunt depistate la bărbați de peste 65 de ani.
Al doilea factor de risc ca importanță este istoricul familial. Prezența unui tată sau frate diagnosticat cu cancer de prostată dublează sau triplează riscul individual, mai ales dacă diagnosticul a fost pus la o vârstă relativ tânără, sub 60 de ani. Mutațiile genetice BRCA2, cunoscute în principal din contextul cancerului de sân, cresc și riscul de cancer de prostată la bărbați, în forme de obicei mai agresive. La purtătorii acestei mutații, ghidurile Societății Europene de Urologie recomandă screeningul de la 40 de ani.
Factorii de stil de viață cu impact dovedit sau probabil includ: obezitatea, sedentarismul, dieta bogată în grăsimi saturate și lactate, fumatul și expunerea prelungită la substanțe chimice. Rasa afro-americană este asociată cu o incidență de aproximativ 60% mai mare față de bărbații caucazieni și cu forme mai agresive de boală, din cauze care includ atât susceptibilitate genetică, cât și inegalități în accesul la screening. În 10% din cazuri există o componentă ereditară certă, implicând mutații în gene reparatoare ale ADN-ului, printre care BRCA2, ATM, CHEK2 și BRCA1.
Tăcerea bolii: de ce simptomele apar târziu
Cancerul de prostată în stadiu localizat, adică limitat la glandă, este în general o boală mută clinic. Nu doare, nu produce simptome urinare specifice și nu alterează starea generală. Acesta este motivul principal pentru care diagnosticul vine adesea prea târziu, când tumora a depășit capsula prostatică sau a metastazat.
Simptomele urinare pe care mulți bărbați le asociează cu cancerul de prostată, urinarea frecventă, jetul slab, nicturie (treziri repetate noaptea pentru urinat), dificultatea de a porni urinarea sau senzația de vezică incomplet golită, sunt de regulă semnele hiperplaziei benigne de prostată, o afecțiune complet separată și fără legătură directă cu malignitatea. Prezența lor nu trebuie ignorată, dar nu pot fi folosite ca indicator specific al cancerului.
Simptomele cancerului de prostată avansat sunt diferite și mult mai severe: durere osoasă persistentă (în special la nivelul coloanei, bazinului sau coastelor, unde metastazele osoase sunt cele mai frecvente), oboseală inexplicabilă, pierdere în greutate, anemie, durere la nivelul pelvisului și, rareori, sânge în urină sau în spermă. La apariția oricăruia dintre aceste semne, evaluarea urologică nu trebuie amânată.
PSA: testul care salvează vieți, dacă este interpretat corect
Antigenul specific prostatic (PSA) este o proteină produsă exclusiv de celulele prostatice, prezentă în sânge în concentrații mici la bărbații sănătoși. Creșterea nivelului său poate semnala cancerul de prostată, dar și alte afecțiuni benigne: hiperplazia benignă de prostată, prostatita sau infecțiile urinare. De aceea, un PSA crescut nu confirmă cancerul, ci indică necesitatea unor investigații suplimentare. Singura metodă care stabilește un diagnostic cert rămâne biopsia prostatică, completată de examinarea histopatologică a fragmentelor recoltate.
Valoarea de referință clasică de 4 ng/mL este orientativă. Medicii folosesc din ce în ce mai mult conceptul de viteză PSA (cât de rapid crește valoarea de la o determinare la alta) și free PSA (raportul dintre fracțiunea liberă și PSA total), care ajută la diferențierea între cancerul malign și afecțiunile benigne, mai ales în zona gri de 4-10 ng/mL. Un raport free PSA sub 10-15% la un PSA total în zona gri crește considerabil probabilitatea unui cancer malign, conform ghidurilor clinice în vigoare.
Există și factori care pot influența artificial nivelul PSA și trebuie evitați înainte de recoltare: ejacularea și mersul pe bicicletă cu cel puțin 48-72 de ore înaintea testului, tușeul rectal efectuat în aceeași zi cu recoltarea, cistoscopia sau biopsia recentă, medicamentele pe bază de testosteron. Ignorarea acestor recomandări poate duce la valori fals crescute și investigații suplimentare inutile.
De la ce vârstă trebuie mers la urolog și cât de des
Recomandarea Societății Europene de Urologie este clară: bărbații asimptomatici cu risc mediu ar trebui să efectueze primul consult urologic și primul test PSA la 50 de ani. Cei cu risc crescut, adică cu tată sau frate diagnosticat cu cancer de prostată, sau cu mutație BRCA2 confirmată, ar trebui să înceapă screeningul la 40-45 de ani. Frecvența controalelor ulterioare se stabilește individualizat, de medicul urolog, în funcție de valoarea PSA inițială, vârstă și alți factori de risc.
Consultul urologic include tușeul rectal, care permite medicului să evalueze direct consistența, forma și dimensiunea prostatei, și testul PSA din sânge. Dacă PSA este crescut sau tușeul rectal identifică o zonă anormală, pașii următori sunt ecografia transrectală sau RMN multiparametric de prostată, urmate eventual de biopsie. RMN-ul de prostată, prin capacitatea sa de a caracteriza leziunile suspecte înainte de biopsie, a redus semnificativ numărul biopsiilor inutile și a îmbunătățit acuratețea diagnostică.
Opțiunile de tratament: nu tot ce se detectează trebuie operat
O schimbare majoră de paradigmă în urologia oncologică din ultimii 15 ani este abandonarea principiului că orice cancer de prostată diagnosticat trebuie tratat imediat și agresiv. Pentru cancerele localizate, cu grad Gleason mic și PSA sub 10 ng/mL, opțiunea de supraveghere activă (monitorizare atentă fără tratament imediat) este acum o alternativă acceptată și validată clinic, care evită efectele secundare ale tratamentului la pacienții la care boala nu va progresa semnificativ în decursul vieții. Supravegherea activă presupune determinări periodice ale PSA, tușeu rectal, RMN și biopsii de control la intervale stabilite de medicul curant.
Când tratamentul activ este necesar, opțiunile principale sunt:
- Prostatectomia radicală reprezintă extirparea chirurgicală completă a prostatei și a veziculelor seminale. Poate fi realizată clasic, laparoscopic sau robotic, tehnica da Vinci permițând o precizie mai mare cu prezervarea structurilor neurovasculare responsabile de continența urinară și de funcția erectilă.
- Radioterapia externă (inclusiv IMRT, VMAT sau SBRT stereotaxică) și brahiterapia (implantarea de semințe radioactive direct în prostată) sunt alternative la chirurgie cu rate de vindecare comparabile în cancerele localizate.
- Terapia de deprivare androgenică (hormonală), prin reducerea nivelului de testosteron, este utilizată în cancerele local avansate sau metastatice, singură sau în combinație cu alte tratamente. Chimioterapia și terapiile cu inhibitori PARP (pentru purtătorii de mutații BRCA) reprezintă opțiuni în cancerele rezistente la castrare.
Supraviețuire și realitatea României
Datele OCDE și INSP din 2023-2025 arată că rata de supraviețuire la cinci ani pentru cancerul de prostată s-a deteriorat în România în ultimul deceniu, contrar tendinței pozitive din restul Europei. Mortalitatea prin cancer de prostată a crescut în România în intervalul 2011-2019, în vreme ce în UE a scăzut. Explicațiile sunt multiple și se suprapun: absența unui program național de screening, diagnosticare preponderent în stadii avansate, acces limitat la tratamente de ultimă generație și reticența culturală a bărbaților față de consultul medical preventiv.
Raportul subliniază că, deși accesul la îngrijire oncologică este gratuit în principiu prin sistemul public, în practică există bariere semnificative legate de distribuția inegală a serviciilor pe teritoriul țării, discontinuitatea asistenței medicale între niveluri și disponibilitatea limitată a unor tratamente moderne în afara centrelor universitare mari. Densitatea echipamentelor de radioterapie în România este cea mai scăzută din UE, conform Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.
Ce poate face un bărbat astăzi
Mesajul din comunitatea urologică este consistent și simplu: cancerul de prostată depistat în stadiu localizat are rate de vindecare de peste 90%. Depistat în stadiu metastatic, prognosticul se degradează semnificativ. Diferența dintre cele două scenarii este adesea un singur test de sânge efectuat la timp.
Recomandările practice pentru orice bărbat:
- Consult urologic anual de la 50 de ani, cu determinarea PSA și tușeu rectal. De la 40-45 de ani pentru cei cu tată sau frate diagnosticat cu cancer de prostată sau cu mutație BRCA2 confirmată.
- Recoltarea PSA se face dintr-o simplă probă de sânge, fără pregătire specială, cu evitarea ejaculării și a ciclismului cu cel puțin 48 de ore înainte și a tușeului rectal în aceeași zi. Rezultatul se interpretează de medicul urolog, nu izolat.
- La apariția oricărui simptom urinar persistent (urinare frecventă, jet slab, treziri nocturne repetate) sau a simptomelor generale (durere osoasă inexplicabilă, oboseală, scădere în greutate), evaluarea urologică nu trebuie amânată, chiar dacă simptomele respective pot proveni și din cauze benigne.
Un stil de viață cu greutate corporală în limite normale, activitate fizică regulată, reducerea consumului de grăsimi saturate și renunțarea la fumat nu elimină riscul de cancer de prostată, dar pot contribui la reducerea sa și la un prognostic mai bun în caz de diagnostic.
