Sari la conținut

Când sistemul imunitar începe să atace și să distrugă celulele și organele sănătoase. Boala cu o mie de fețe care afectează, mai ales, femeile

Lupusul este o boală complexă din cauza multitudinii şi diversităţii simptomelor, cu un impact semnificativ asupra vieţii sociale şi activităţii profesionale a pacienţilor.

70% din cazurile de lupus sunt reprezentate de Lupusul Eritematos Sistemic (LES), o afecțiune cronică, autoimună în care sistemul imunitar interpretează în mod eronat celulele, ţesuturile şi organele sănătoase ca fiind străine organismului şi generează anticorpi care afectează unul sau mai multe organe interne.

La nivel global, Lupusul afectează între 40 și 100 de persoane la fiecare 100.000 de oameni, 9 din 10 pacienţi fiind femei tinere active. Deoarece severitatea si intensitatea simptomelelor specifice LES variază considerabil, afecțiunea reprezintă o adevărată provocare clinică în ceea ce privește diagnosticarea și gestionarea.

Diagnosticarea LES poate fi dificilă. În medie sunt necesari patru ani şi consultarea a trei medici diferiţi înainte ca pacienţilor să li se stabilească diagnosticul corect. Acest lucru se datorează faptului că simptomele imită adesea caracteristicile altor afecţiuni, variază mult de la un pacient la altul şi pot suferi modificări în timp. Mai multe tipuri de analize de sânge sunt folosite în mod frecvent pentru diagnosticarea LES, inclusiv analiza pentru determinarea anticorpilor antinucleari şi anti-ADNdc şi a valorilor serice ale complementului seric7, însă, în prezent, nu există un test unic pentru diagnostic.

Singurul medicament special dezvoltat și aprobat pentru tratamentul acestei boli este produs de GSK și este un anticorp monoclonal care inhibă proteina stimulatoare a limfocitelor B, care are un rol important în producția excesivă de autoanticorpi care atacă și distrug țesuturile sănătoase ale organismului.

Consecințele Lupusului se reflectă în numeroase aspecte ale vieții cotidiene (profesie, maternitate, viață de familie, proiecte sau vise personale), fapt care determină apariția multor prejudecăți în legătură cu persoanele bolnave. În lipsa unui tratament eficient și a înțelegerii din partea celorlați oameni, toate aceste probleme agravează starea pacientului.

„Suportul moral joacă un rol foarte important în ceea ce privește starea de spirit a persoanelor care suferă de o boală autoimună, cum e Lupusul. În aceeași măsură contează și nivelul de informare a oamenilor din preajma celor bolnavi. Afecțiunile autoimune nu sunt contagioase, așadar și suferinzii de Lupus pot fi integrați în societate. Acești oameni au nevoie de sprijin din partea celorlalți şi de o viziune pozitivă asupra vieții.” declară Rozalina Lăpădatu, Președinte al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA.

Pentru mai multe informații referitoare la boala Lupus, dar și pentru a afla detalii suplimentare în legătură cu tratamente, medici sau modalități prin care puteți ajuta persoanele care se confruntă cu această boală, accesați www.infolupus.ro.

Despre Lupusul Eritematos Sistemic (LES)

Lupusul Eritematos Sistemic (LES) este cea mai frecventă formă de lupus, afectând aproximativ 70% din cei 5 milioane de pacienţi la nivel global. Este o boală autoimună în care sistemul imunitar interpretează în mod eronat celulele, ţesuturile şi organele sănătoase ca fiind străine organismului şi generează anticorpi care afectează unul sau mai multe organe interne, cele mai frecvente fiind pielea, sisteul osteo-articular, rinichii, sistemul nervos şi plamânii. Astfel, boala este asociată cu o serie de simptome care pot fluctua în timp: articulații inflamate şi dureroase, oboseală debilitantă, febră, erupții cutanate și leziuni ale organelor interne.

Cele mai frecvente simptome de Lupus, care sunt aceleaşi pentru femei şi barbati, sunt:

  • oboseala extremă (sfârşeală)
  • dureri de cap (migrene)
  • articulaţii dureroase sau umflate
  • febră
  • anemie (număr scăzut de celule roşii sau al hemoglobinei sau volumul total de sânge redus)
  • umflarea (edem) la picioare, picioare, maini, şi/sau din jurul ochilor
  • dureri în piept pe respiraţie profundă (pleurezie)
  • erupţii cutanate în formă de fluture peste obrajii şi nas
  • sensibilitatea la soare sau la lumina flourescenta (fotosensibilitate)
  • caderea parului
  • coagularea sangelui anormala
  • degete devin albe si/sau albastre la temperaturi scazute (fenomenul Raynaud)
  • ulceraţii în gură sau în nas

Multe dintre aceste simptome apar şi în alte boli în afară de Lupus. De fapt, Lupusul este uneori numit „marele imitator” deoarece simptomele lui sunt de multe ori ca simptomele de artrită reumatoidă, anomalii de sânge, fibromyalgia, diabet, probleme tiroidiene, boala Lyme şi un număr de boli de inimă, plămâni, musculare şi osoase.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel