Sari la conținut

Când urechea nu ne mai ascultă și auzul este în pericol

Acufenele sunt zgomote percepute de om în ureche sau în tot capul, ca o țiuială, vâjâială. Medicii spun că unele sunt permanente, indiferent de zgomotul exterior, iar altele sunt intermitente. Adică apar și se declanșează la efort, în poziția culcat, la mișcarea capului. 

Cauzele acufenelor pot fi multe. De exemplu, specialiștii spun că de vină poate să fie tensiunea oscilantă, fie prea mică, fie prea mare. De asemenea, acestea pot să apară și din pricina hipoglicemiei, când suntem stresați, obosiți sau nedormiți. Vestea bună este însă că acest tip de acufene trec după ce mâncă și dormim.

Medicii avertizează că dacă zgomotele din urechi nu trec în câteva zile trebuie să mergem la specialist pentru investigațiile necesare, diagnostic și eventual tratament pentru înlăturarea cauzei de bază.

Cei mai afectați sunt tinerii  

Cei mai afectați sunt tinerii care ascultă muzică foarte tare, în căști, cei care merg în cluburi sau discoteci dar și persoanele care lucrează în zgomot de peste 80 dB zilnic, dar și cei care trag cu arme de foc. Acești sunt supuși unei traume sonore, practic în cazul lor care lor o lezare a nervului auditiv, lezare care poate să fie definitivă. Afecțiunea este adesea însoțită de hipoacuzie – pacienții își pierd capacitatea de a înțelege cuvintele și suferă de acufene.

Unul dintre factorii favorizanți ai acufenelor este vârsta, pierderea auzului este legată de procesul normal de îmbătrânire. De asemenea, și administrarea unor medicamente poate duce la apariția unor dezechilibre la nivelul celulelor urechii medii. Dar de vină poate să fie și banalul dor de ceară, însă uneori la baza există afecțiuni precum boala Meniere.

Boala Meniere, o afecțiune care provoacă tulburări de auz

Boala Meniere este o afecțiune a urechii interne determinată de acumularea de lichid excesiv în urechea internă, iar acesta perturbă echilibrul, provocând amețeli, acufene dar și tulburări de auz.

Medicii spun că și otita externă sau cea medie pot da acufene. La fel și traumatismele externe, de exemplu, o palmă peste ureche poate să ducă la apariția acufenelor.

Chiar dacă de cele mai multe ori acufenele nu reprezintă o amenințare la adresa sănătății unui individ, dacă acestea persistă mai mult de 2 săptămâni trebuie să mergi la medicul specialist ORL-ist. Uneori, rar ce-i drept, acufenele pot fi semnul prezenței unor tumori.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel