Sari la conținut

Capital a lansat „Top 100 femei de succes din România”! Mihaela Leventer, primul medic român acreditat de către ASDS, premiată

Revista Capital a lansat „Top 100 femei de succes din România”, publicație ce își propune să aducă mai aproape reușitele femeilor care ne reprezintă, atât în țară cât și în străinătate. Laureatele ediției curente au fost premiate în cadrul galei organizate de Revista Capital.

În cadrul galei a fost lansată revista care conține ediția din acest an a ”Top 100 de femei de succes din România”. De asemenea, evenimentul a fost marcat de prezența laureatelor acestei ediții, fiind premiate pentru nenumăratele reușite. Publicația poate fi găsită la standurile de presă începând de astăzi, 24 septembrie.

Topul realizat de revista Capital este împărțit în 10 categorii în care sunt evidențiate cele mai importante femei din domenii precum afaceri, management, politică, medicină sau justiție. În cadrul Galei, organizate ieri seară, au fost desemnate și câștigătoarele fiecărei categorii, scrie evz.ro.

Mihaela Leventer, medic, premiată în cadrul Galei „Top 100 femei de succes din România”

În topul Capital, în categoria ”Medicină”, laureata acestui an a fost desemnată medicul Mihaela Leventer, primul medic român acreditat de către ASDS (Academia Americană de Dermatochirurgie).

Pentru categoria ”Afaceri” redacția Capital a desemnat-o câștigătoare pe doamna Loredana Apreutese, unul dintre liderii holdingului International Alexander, cea mai mare firmă de transport din România. În ceea ce privește categoria ”Management”, revista Capital a desemnat femeia de succes a anului pe doamna Aida Nechifor, Director General Liberty Galați.

Cea mai importantă femeie din politică în ultimul an a fost desemnată doamna Renate Weber, Avocatul Poporului și una dintre cele mai importante voci publice din ultima perioadă. Premiul aferent categoriei ”Justiție” a mers în acest an către avocata Flavia Teodosiu, singura femeie din Consiliul Baroului București.

Pentru categoria ”Societate civilă”, redacția Capital a desemnat-o câștigătoare pe doamna Mirela Nemțanu, lidera fundației HOSPICE Casa Speranței.

Redacția Capital a dedicat un segment și celor mai puternice femei din ”Comunicare”. În acest caz, laureata anului 2021 este Imola Zoltan, Managing Director McCann PR – o agenție ce a câștigat în ultimul an nu mai puțin de patru premii ale industriei de profil. Rămânem în zona comunicării publice, iar în paginile revistei veți regăsi o categorie dedicată ”Mass-Media”. Aici, premiul a mers către jurnalista Alessandra Stoicescu, este una dintre cele mai cunoscute și experimentate femei de televiziune din România.

 ”Top 100 femei de succes din România” are și o categorie dedicată femeile care activează în zona ”Sport și spectacol”. În acest caz, redacția revistei a desemnat-o premianta anului pe Andra, o artistă cu una dintre cele mai solide cariere muzicale. În paginile publicației veți regăși și un segment intitulat ”Expate”, dedicat femeilor care provin din alte țări, dar activează în România. La această categorie laureata anului 2021 este doamna Irina Firstova, Country HR Manager Coca-Cola HBC România.

În cadrul Galei organizată de către revista Capital au fost acordate și patru premii speciale. Astfel, jurnalista Denise Rifai a primit premiul ”Revelația anului în media”, pentru emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Revista noastră a premiat-o și pe doamna Odeta Nestor, Președinte Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță, pentru ”Responsabilitate în domeniul jocurilor de noroc”, pe doamna Alina Paul, CEO Do Security, pentru ”Excelență în securitatea cibernetică„ și pe doamna Alina Gamauf, HR, Corporate Affairs and CSR Executive Committee Board Member Carrefour România, pentru ”Oportunitățile de învățare continuă oferite colegilor și inițiativele ce susțin diversitatea și incluziunea în companie”.

Revista Capital Top 100 Femei de Succes este disponibilă acum la punctele de difuzare a presei și online www.agoramag.ro.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel