Sari la conținut

Care e cea mai eficientă cură de slăbire? Descoperirea neașteptată a cercetătorilor

Toate curele de slăbire au rezultate similare şi funcţionează dacă indicaţiile lor sunt respectate, afirmă autorii unui studiu canadian, care încurajează persoanele aflate la regim să aleagă pur şi simplu dieta care li se pare cel mai uşor de urmat.

Studiul, publicat în Journal of the American Medical Association, a analizat datele oferite de 48 de cercetări ştiinţifice diferite. Autorii acestui studiu canadian au ajuns la concluzia că respectarea unei diete este mai importantă decât dieta în sine.

Experţii în obezitate spun că toate dietele reduc numărul de calorii până la niveluri similare, fapt care ar putea explica rezultatele studiului.

Dietele devin celebre şi se demodează cu regularitate, iar în epoca actuală se discută foarte mult despre beneficiile generate de dietele sărace în carbohidraţi şi cele sărace în grăsimi.

Cercetătorii de la Universitatea McMaster din provincia canadiană Ontario şi cei de la Hospital for Sick Children Research Institute din Toronto au analizat date medicale provenind de la 7.286 persoane obeze şi supraponderale.

Persoanele în cauză ţineau diete precum Atkins, South Beach, Zone, Biggest Loser, Jenny Craig Nutrisystem, Volumetrics, Weight Watchers, Ornish şi Rosemary Conley.

Studiul a arătat că, după 12 luni, persoanele care urmau diete sărace în carbohidraţi şi diete sărace în lipide slăbeau în medie 7,3 kilograme. La mijlocul intervalului, adică după şase luni, cele din primul grup slăbiseră doar cu puţin mai mult decât voluntarii din grupul al doilea.

„Diferenţele (dintre diete) sunt mici şi nu par a fi importante pentru oamenii care vor să slăbească. Studiul nostru ar trebui să îi asigure încă o dată pe medici şi pe obezi că nu este nevoie de o abordare specială pentru a ţine dietă, pentru că multe diete diferite par să ducă la beneficii similare generate de pierderile în greutate. Pacienţii pot să aleagă, dintre cele asociate cu cea mai mare pierdere în greutate, dieta care le oferă cele mai mici provocări în privinţa respectării acelui regim”, spun autorii studiului.

Totuşi, studiul nu a ţinut cont de un spectru mai larg de probleme medicale, precum concentraţia de colesterol, care poate să varieze în funcţie de dietă.

Susan Jebb, profesor la Universitatea Oxford şi consilier guvernamental în privinţa obezităţii, spune că dietele sunt mai asemănătoare decât par la prima vedere şi recomandă reducerea numărului de calorii la 1.500 pe zi, respectarea orarului meselor şi evitarea biscuiţilor, a prăjiturilor şi a ciocolatei.

Oamenii ar trebui astfel să îşi ajusteze dietele la stilurile lor de viaţă, afirmă cercetătoarea britanică.

Din acest motiv, vegetarienii au mai multe probleme cu dietele bogate în proteine şi sărace în carbohidraţi, iar persoanele care locuiesc singure consideră mai uşoare dietele lichide (în locul meselor) decât acelea care trebuie să gătească pentru familiile lor.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel