Sari la conținut

Care e, de fapt, cea mai bună universitate din țară. A primit recunoaștere internațională

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cea mai bună universitate din țară. O nouă recunoaștere internațională a Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București vine din partea prestigiosului top, Round University Ranking (RUR) World University Rankings care, în ediția de anul acesta, urcă cea mai titrată universitate de medicină și farmacie din țară pe primul loc între toate universitățile din România, atât în clasamentul global, cât și în ceea ce privește predarea – unul dintre principalele domenii evaluate de către prestigiosul top internațional , alături de cercetare.

Clasamentul din 2024, recunoscut de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence, analizează performanțele a peste 1.100 de universități. Principalele domenii evaluate de clasament sunt predarea (40%) şi cercetarea (40%), urmate de diversitatea internaţională (10%) şi de sustenabilitatea financiară (10%), care sunt considerate domenii auxiliare, aşa cum se precizează în metodologia de realizare a RUR World University Rankings.

UMF ”Carol Davila”, cea mai bună universitate din țară

”Această nouă clasificare internațională a Round University Ranking (RUR) World University Rankings , care ne poziționează pe primul loc între universitățile din România, atât în clasamentul global, cât și în ceea ce privește domeniul – predarea, reprezintă o încununare a muncii și a eforturilor susținute de către întreaga noastră comunitate academică, motiv pentru care țin să mulțumesc în mod deosebit fiecărui membru în parte al acestei mari și frumoase familii a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București” a declarat Rectorul UMFCD, Prof,Univ.Dr.Viorel Jinga.

În clasamentul Round University Ranking (RUR) World University Rankings, pe domeniul – predare- UMF Carol Davila din București ocupă poziția 284, în timp ce în topul tuturor domeniilor evaluate îi revine poziția 610.

Pentru fiecare domeniu, Round University Ranking (RUR) World University Rankings urmăreşte o serie de indicatori, printre care pregătirea şi reputaţia internaţională a cadrelor didactice, numărul de citări ale publicaţiilor personalului didactic şi de cercetare, reputaţia internaţională a cercetărilor realizate în universităţi, numărul de studenţi şi de membri ai personalului administrativ care beneficiază de stagii internaţionale, dar şi veniturile instituţionale pentru personalul academic sau pentru studenţi.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel