Sari la conținut

Care este starea celor patru răniți în accidentul aviatic din Apuseni

Starea celor patru răniţi în accidentul aviatic produs luni este staţionară, iar aceştia au fost reevaluaţi de medici de la toate specialităţile, stabilindu-se că nu se impun intervenţii chirurgicale suplimentare, au anunţat, miercuri dimineaţă, reprezentanţii Spitalului Judeţean din Cluj.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Petru Şuşcă, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri dimineaţă, că pacienţii au fost reevaluaţi de medici de la toate specialităţile, respectiv Chirurgie generală, Chirurgie vasculară, ORL, Oftalmologie, Chirurgie toracică, Chirurgie buco-maxilo-facială, Ortopedie, Traumatologie şi Neurochirurgie.

El a precizat că acolo unde a fost cazul au fost reevaluate examinările imagistice şi nu au existat indicaţii pentru intervenţii chirurgicale suplimentare.

„Starea pacienţilor este staţionară (…) În prezent, pacienţii sunt urmăriţi şi monitorizaţi în continuare în secţia de terapie intensivă”, a mai afirmat managerul SJU Cluj.

Răspunzând unor întrebări, el a spus că şi copilotul, care are cele mai grave leziuni, este în stare stabilă: „Copilotul este într-o stare nu la fel de bună ca şi ceilalti, dar şi el este în continuare în stare stabilă”.

Întrebat dacă va fi externat vreunul dintre răniţi, managerul SJU Cluj a spus că la ora 15.00 vor putea fi furnizate mai multe informaţii.

Cei patru răniţi internaţi la SJU Cluj sunt medicii Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş (Bihor ), precum şi copilotul Răzvan Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă de 23 de ani şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţi Apuseni şi localnici. În zona unde a aterizat forţat avionul a fost trimis şi un elicopter de la SMURD Mureş, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceţii.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, ultimii doi răniţi fiind aduşi la UPU Cluj marţi dimineaţă, în jurul orei 4.30.

Medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria răspundere, marţi după-amiază, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi apoi „ne-am recules”.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel