Sari la conținut

Care este starea pacienţilor în stare gravă de la Crevedia. Rafila: Au peste 90% suprafaţă corporală arsă…

pacienti arsi
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Centrul nou de Arși Gravi și la Târgu Mureș

Care este starea pacienților în stare critică de la Crevedia? Potrivit Ministerului Sănătății, conform situației actualizate astăzi, 30 august, trei dintre cei 58 de pacienți inițiali sunt intubați și se află în stare critică, ventilți mecanic. Doi sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență București, iar al treilea este internat la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni.

Interesat de starea pacienților în stare gravă, Alexandru Rafila a vizitat, miercuri, victimele exploziei de la Crevedia, internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti și la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti.

Potrivit ministrului Sănătății, starea lor este stabilă, dar gravă, având în vedere că unii au arsă peste 90% din suprafaţă corpului.

„Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat. Au peste 90% suprafaţă corporală arsă şi lucrul acesta pune probleme foarte serioase pentru perspectivă.

Am avut o scurtă discuţie şi cu aparţinătorii câtorva dintre aceşti pacienţi de aici şi de la Bagdasar, să vedem ce probleme au, inclusiv a câtorva dintre pacienţii care sunt transferaţi în străinătate încât să poată să îi însoţească, să aibă cele mai bune condiţii din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic”, a anunțat, miercuri, Alexandru Rafila pentru Antena 3 CNN.

Ministrul Sanatatii
sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Pompierii răniți au fost spitalizați în alte state

În urma exploziei puternice, doi oameni au murit, alți 58, dintre care 39 de pompieri, au fost grav răniți. Majoritatea pompierilor au suferit arsuri grave. 12 pompieri vor fi transportați în străinătate. Până acum, doi dintre ei au ajuns în Milano, doi la Bruxelles, șase în Austria, Germania și Norvegia. Ajutorul medical pentru răniți a fost oferit de opt țări europene. Transferurile au fost realizate deoarece pacienții nu mai pot fi tratați în România.

„Transferul s-a derulat foarte bine, pacienţii sunt în stare stabilă, au tolerat bine transportul şi acum primesc deja tratament specializat în unitatea noastră de terapie intensivă. Văzând leziunile, estimăm o spitalizare de 4-6 săptămâni.

Cred că unul dintre pacienţi va avea nevoie de intervenţie la mâini. În privinţa celui de-al doilea, sunt optimist că rănile se vor vindeca spontan, cu tratament adecvat”, a spus șeful unui spital din străinătate, în care au fost internați doi români.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel