Sari la conținut

Bolnav închipuit și teama de boală. Tulburări care apar, de regulă, după o traumă

Uneori ți se pare că ai nasul prea mare deși în realitatea acesta este perfect normal? Sau ai tendința să crezi că abdomenul tău iese prea mult în evidență când de fapt acesta nu are nimic, iar tu ești chiar slabă?

Ei, bine, este foarte posibil ca aceste nemulțumiri legate de aspectul fizic să nu fie doar atât. Sunt cazuri când exact așa încep tulburări somatoforme pe care este indicat să le tratezi.

Tulburările somatoforme sunt afecțiuni mentale care se caracterizează prin prezența unor simptome de ordin corporal. Mai exact, prin intermediul simptomelor corporale pentru care nu există cauze organice și nu pot fi explicate precum o problemă medicală. Acestea se dezvoltă în anumite contexte specifice de viață. Fie apar după o traumă, un divorț, un eșec în plan personal dau profesional și apar înaintea vârstei de 30 de ani. Este ușor să recunoști o astfel de persoană. Acesta va merge non-stop la medic, deoarece este convinsă că este bolnavă, deși analizele și investigațiile medicale arată contrariul.

Datele statistice arată că 2% dintre femei și 0,5% dintre bărbați, la nivel global, suferă de un tip de tulburare somatic.

Sunt studii de specialitate care au arătat că emoțiile puternice, situațiile stresante, evenimentele care preced o traumă, tristețea, anxietatea, depresia – toate duc la îmbolnăvire.

În literatura de specialitate există 5 tulburări somatoforme: tulburarea de somatizare, tulburarea de conversie, hipohondriaza, tulburarea dismorfică corporală, tulburarea algică.

Atenție! Specialiștii spun că aceste tulburări somatoforme pot să existe alături de afecțiuni fizice. De exemplu, acestea coexistă uneori alături de depresie,  anxietate, dependența de alcool. Principalele simptome care le însoțesc sunt: dureri de cap, abdomen, spate, articulații. Dar persoana în cauză poate să aibă și probleme neurologice, senzația de greață, de vomă, diaree, intoleranțe alimentare. De asemenea, pot să fie prezente și simptome precum: disfuncție erectică, menstruație neregulată, sângerare menstruală excesivă cantitativ.

De exemplu, în cazul unei tulbărări dismorfice a corpului – dismorfobia – diagnosticul este foarte rar stabilit, deși boala este severă și afectează psihicul. Însă, pacientul caută rezolvarea la chirurgul estetician, nu la psihiatru sau la psiholog. Dismorfobia se manifestă ca o preocupare în exces pentru rezolvarea unui defect fizic, imaginar. De exemplu, pacienta are impresia că suferă de o mulțime de imperfecțiuni ale tenului, că are nasul prea mare, că are buzele prea mici. Din păcate, în lipsa diagnosticului și a tratamentului, afecțiunea va duce la accentuarea anxietății, a depresiei.

Tulburarea de conversie sau isteria apare la acele persoane care acuză simptome neurologice în lipsa unei boli. De asemenea, o altă tulburare este ipohondria – adică teama intensă, puternică la gândul că există o boală nediagnosticată. De exemplu, persoana respectivă citește într-o carte despre o boală și imediat este convinsă că are și ea boala.

Tulburarea algică, un alt tip de tulburare somatoform, are ca simptome prezența durerii fizice. Practic, această durere este dată de detresă și din păcate, scade calitatea vieții pacientei.

Pentru toate aceste probleme de natură psihică este extrem de important stabilirea diagnosticului și ulterior stabilirea unui tratament. În caz contrar, persoana în cauză va avea de suferit atât în plan personal, cât și profesional. Viața ei nu se va mai putea desfășura normal.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel