Sari la conținut

Carnea crescută în laborator, tot mai aproape de farfurie. Cum se produce

carnea de porc
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Mit dezmintit despre carnea de porc

Ultimul studiu dă totul peste cap. Carnea produsă în laborator fără a ucide animalele ar putea ajunge în farfuriile noastre mai devreme decât ne-am putea închipui.

Tehnologia inventată de oamenii de știință de la Cambridge se bazează pe manipularea celulelor vii, care a fost recompensată cu premiul Nobel.

Carnea crescută în laborator, tot mai aproape de farfurie. Cum se produce

Singapore a devenit prima țară din lume care a aprobat friptura din eprubetă, start-up-ul american Eat Just având permisiunea de a vinde carne de pui crescută artificial.

„Soarta planetei noastre poate depinde de o nouă știință a alimentației, în care se crează carne reală direct din celulele animale, fără a fi nevoie de creșterea și sacrificarea unor animale”, comentează dr. Jane Goodall, o cunoscută activistă ecologistă, în documentarul care prezintă succesul companiei UPSIDE Foods. Aceasta deține acum cea mai avansată unitate de producție a cărnii cultivate în laborator. Practic, aici se poate cultiva orice tip de carne, într-un timp foarte scurt, potrivit SierraClub.

„Carnea de cultură” ar fi identică din punct de vedere molecular cu carnea biologică
Mulți experți cred că dezvoltarea tehnologiei cărnii cultivate în laborator și aducerea acesteia pe piață va fi esențială pentru a pune capăt zootehniei. Conform unor estimări, carnea de vită pe bază de celule vii va reduce utilizarea terenurilor cu peste 95%, iar emisiile provocate de schimbările climatice cu până la 87%.

Cunoscută sub denumirea de „carne crescută în laborator” sau „carne de cultură”, aceasta este identică din punct de vedere molecular cu carnea biologică. Diferența este că este crescută din celule în mașini numite „bioreactoare”.

Cum se produce carnea sintetică? Celule cresc și apoi se multiplică în țesut muscular

Dr. Valeti explică cum se realizează carnea de cultură. Mai întâi se preiau celule de la animale. Apoi, celulele sunt aduse într-un laborator cu nutrienți; aceste celule cresc și se multiplică în țesut muscular, devenind… carne.

Danielle Desmet, managerul de laborator al Upside Foods, aseamănă procesul cu cultivarea drojdiei pentru procesul de fabricare a berii.

Companiile din industria cărnii cultivată în laborator au atras investiții semnificative în ultimii ani. UPSIDE Foods, cu sediul în Memphis, a strâns peste 200 de milioane de dolari pentru produsele sale din carne cultivată, iar Eat Just, o companie din San Francisco, a strâns 267 de milioane de dolari, citează Capital.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel