Sari la conținut

Casa de Pensii a început „Mica Recalculare”. Câţi bani vor primi în plus pensionarii? (exemple şi simulare de calcul)

pensii
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Anunt despre pensiile romanilor

Pensionarii care de-a lungul carierei au muncit peste program, au primit sporuri, prime sau al 13-lea salariu, vor lua bani în plus în a doua etapă a recalculării pensiilor.  

În prima etapă, pensiile au crescut la 1 septembrie 2024 în medie cu 23%. A fost o creștere medie de 520 de lei pentru 3.800.000 de pensionari. Însă alți 800.000 de pensionari nu au primit bani în plus, rămânând cu pensia în plată.

Pensionarii care nu au primit bani în plus la marea recalculare au fost, în majoritate, cei care au muncit ani în condiții grele și în grupe de muncă.

Citeste si…

Noua formulă de recalculare a pensiilor oferă puncte de stabilitate doar pentru anii munciți. Punctele de stabilitate se dau celor care au muncit peste 25 de ani. Cine a muncit peste 35 de ani primește un punct în plus pentru fiecare an muncit. Valoarea punctului de referință este de 81 de lei.

Cine are prioritate la „Mica Recalculare” a pensiilor?

Potrivit datelor oficiale, până în acest moment au fost verificate și date în plată peste 100.000 de dosare. În total, aproximativ  220.000 de dosare au fost în lucru la Casele de Pensii din întreaga țară, iar până acum au fost verificate mai bine de jumătate. În București, de exemplu, sunt în jur de 18.000 de cereri pentru recalcularea pensiei.

Citeste si…

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că nici o pensie din România nu va scădea în urma recalculărilor. Acesta a atras însă atenția că nu toți pensionarii vor avea parte de majorări spectaculoase: „Nu vreau să creez o așteptare nefondată. Sunt unii oameni care, la recalcularea mică, aducând poate documente cu contribuții extrem de mici pe o lună-două, raportate la 30 de ani de vechime, nu vor avea o surpriză – în sensul unei creșteri semnificative. Dar sunt unii care vor avea.”

„Sunt două categorii, sunt cei care le aveau deja depuse la dosar și acelea sunt prelucrate din oficiu și sunt cei care le-au depus după data de 1 septembrie, practic, nu au reușit să obțină adeverințele de angajator sau de la deținătorul de arhive. Noi le prelucrăm în funcție de numărul de dosar, cronologic.

Citeste si…

Dacă erau la dosar primesc retroactiv de la 1 septembrie, cei care le-au adus ulterior, în luna iunie, primesc în luna următoare depunerii cererii”, a declarat pentru ştirileprotv.ro Mariana Șerbănescu, director executiv adjunct la Casa de Pensii a Municipiului București.

pensii
Sursă foto: Playtech

Simulare pe sumele pe care pensionarii ar putea să le primească la Mica Recalculare

Potrivit informațiilor obţinute de Newsweek, creșterea medie la mica recalculare ar fi de 10%.

Pensie actuală: 1.281 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 128 lei Pensie finală de la mica recalculare: 1.409 lei

Pensie actuală: 1.500 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 150 lei Pensie finală de la mica recalculare: 1.650 lei

Citeste si…

Pensie actuală: 2.000 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 200 lei Pensie finală de la mica recalculare: 2.200 lei

Pensie actuală: 2.500 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 250 lei Pensie finală de la mica recalculare: 2.750 lei

Pensie actuală: 3.000 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 300 lei Pensie finală de la mica recalculare: 3.300 lei

Pensie actuală: 3.500 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 350 lei Pensie finală de la mica recalculare: 3.850 lei

Pensie actuală: 4.000 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 400 lei Pensie finală de la mica recalculare: 4.400 lei

Pensie actuală: 4.500 lei Creștere de pensie de la mica recalculare: 450 lei Pensie finală de la mica recalculare: 4.950 lei.

Ce venituri se iau în calcul la Mica Recalculare?

Pensionarii care au muncit înainte de 2001 au fost invitați să depună adeverințe cu venituri nepermanente până la data de 1 martie. Pe baza acestora pensia le este recalculată la „Mica Recalculare”. Veniturile nepermanente luate în calcul de Casa de Pensii sunt:

– formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;

– premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

– recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

– al treisprezecelea salariu;

– formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;

– sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;

– indemnizaţiile de muncă nenormată;

– alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.

 

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel