luni, februarie 23, 2026
-3 C
București

Este adorat de mulți, dar face ravagii în organism. Cât este de periculos

Zahărul este un stimulator al plăcerii care poate duce la dependență exact ca un drog, arată numeroase studii care s-au făcut în ultimii ani. Cu toate acestea, dacă este consumat cu maximă moderație, zahărul nu dăunează sănătăţii, însă în cantităţi mari, efectele sale pot fi foarte periculoase.

Consumul de zahar nu este incurajat de medici, deoarece excesul de zahar este implicat în declanșarea atât a obezității și diabetului cât și a altor afecțiuni precum hipertensiune arterială, boala Alzheimer, cancer.

Mai rău este, spun specialiștii, că majoritatea produselor dulci din comerţ, în special cele destinate copiilor, au mari cantităţi de zahăr. Însă, zahărul nu se regăsește doar în dulciurile din comerț, ci și în băuturi și alimente procesate, precum cartofi, fructe, cereale, ketchup, muştar, sosuri şi dressinguri pentru salate, supe.

Citeste si…

Consumul constant și exagerat de zahăr afectează vasele sangvine, ducând la probleme la nivelul rinichilor, dar și al ochilor. Inclusiv sistemul imunitar este dezechilibrat din pricina unui consum exagerat de dulciuri. Ideal este ca nevoia de dulce să fie înlocuită cu consumarea fructelor proaspete.

Iată care sunt principalele efecte adverse ale consumului exagerat de zahăr:

  • Duce la apariția cariilor. Copilul, mai ales când este mic și nu are încă o educație alimentară, este lăsat să mănânce zahar mult își va strica dantura. Indiferent de vârsta sa, copilul trebuie să înțeleagă că zahărul în exces duce la apariția cariilor, iar de la carii până la pierderea dinților este un pas foarte mic.
  • Obezitate în rândul copiilor. Principala cauză a obezității este alimentația nerațională, bazată pe dulciuri, care se asociază de multe ori cu sedentarismul. Totodată, obezitatea prezentă la copil sau adolescent este un factor de risc pentru diabetul zaharat de tip 2, pentru sindromul de apnee în somn și pentru apariția bolilor cardiovasculare. Este important de reținut că băuturile îndulcite cu zahăr, cum sunt sucurile, ceaiurile dulci sunt încărcate cu fructoză. Iar consumul de fructoză mărește senzația de foame. Mai mult, consumul excesiv de fructoză poate determina rezistența la leptină, un hormon important care reglează foame și îi spune corpului să nu mai mănânce. Cu alte cuvinte, băuturile dulci duc la o creștere în greutate rapidă.
  • Diabetul zaharat tip 2. Un copil care nu are o alimentație sănătoasă își va agresa pancreasul. Încet acesta nu va mai funcționa normal, urmarea fiind apariția diabetului zaharat la copil. De asemenea, în cazul celor care au diabet nu este indicat consumul de zahar în cantități mari. Însă nici interzis nu este. Zaharul consumat ajunge în sânge, nivelul glicemiei crește, iar zaharul în exces este eliminat prin urină dar afectează întreg organismul (rinichii, ochii, nervii, vasele de sânge). Acesta este motivul pentru care diabeticilor li s-a recomandat ani de-a rândul să controleze cu strictețe zaharul din alimentație sau sa apeleze la alimente care conțin înlocuitori de zahăr cum ar fi fructoza.
  • Crește riscul de depresie. Consumul multor alimente prelucrate, inclusiv produsele cu conținut ridicat de zahăr, cum ar fi prăjiturile și băuturile zaharoase, a fost asociat cu un risc mai mare de depresie.
  • O mulțime de studii susțin că un consum crescut de zahăr rafinat duce la scăderea nivelului colesterolului „bun”, care menține sănătatea sistemului cardiovascular, în felul acesta dezvoltându-se bolile de inimă.
  • Favorizează apariția cancerului. Un consum excesiv de zahăr determină inclusiv scăderea pH-ului sângelui sub valorile normale, provocând acidoză metabolică – o tulburare ce poate favoriza apariția unor tipuri de cancer.
  • Fragilizarea oaselor. Printr-un consum exagerat de zahăr are loc o dereglare a metabolismului calciului și implicit crește riscul pentru fragilizarea oaselor.
  • Acneea, în strânsă legătură cu consumul de zahăr. Mai exact, o dietă bogată în carbohidrați rafinați, inclusiv alimente și băuturi dulci a fost asociată de specialiști cu un risc mai mare de a dezvolta acnee. Alimentele cu indice glicemic ridicat, cum ar fi dulciurile prelucrate, cresc zahărul din sânge mai rapid decât alimentele cu un indice glicemic mai scăzut. Mai mult, experții spun că alimentele zaharoase cresc rapid glicemia și nivelurile de insulină, provocând secreție crescută de androgen, producția de ulei și inflamație, toate acestea jucând un rol în dezvoltarea acneei.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Internări fictive și servicii decontate doar pe hârtie. CNAS a descoperit fraude de milioane în sistemul medical

Controalele făcute de Casa Națională de Asigurări de Sănătate...

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul țării

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul...

HOROSCOP 23 februarie 2026. Un nou început pentru aceste ZODII. Karma se întoarce!

Horoscopul zilei de luni, 23 februarie 2026, aduce vești...

România va trece mai repede la ora de vară în 2026. Efecte resimțite de organism

În 2026, trecere oficială la ora de vară va...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ghidul nutriției pe organe: ce să mănânci pentru un corp sănătos

O dietă echilibrată nu este doar despre număratul caloriilor,...

Ce să mănânci seara ca să arzi grăsimi și să dormi mai bine

Mesele de seară pot influența atât calitatea somnului, cât...

Metode de gătit mai sigure recomandate de oncologi

Oncologii spun că o pregătire atentă a alimentelor sprijină...

Medicii avertizează: Ce să nu consumi niciodată pe stomacul gol

Medicii avertizează: Nu consumați niciodată aceste alimente pe stomacul...

Nu cafeaua sau sucul sunt soluția. Băutura care stabilizează glicemia de la prima oră

Băutura potrivită dimineața poate ajuta la prevenirea creșterilor și...

Citește și