Categories: Stil de viaţă

Cât este de bine și de indicat să rămâi ”prieten(ă)” cu fostul/fosta. Ce spun psihologii

Mulți am auzit, la un moment dat, propunerea „Hai să fim prieteni”, după o despărțire destul de brutală. Și ne tot gândim, ce înseamnă, de fapt? Este o prietenie pură sau doar o situație în care nu ne putem urî unul pe celălalt? După studii îndelungate, psihologii au ajuns la o concluzie destul de șocantă.

O cercetare recentă a specialiștilor de la Universitatea din Auckland leagă dorința menținerii unei relații din trecut de narcisiști și psihopați.

Cu alte cuvinte, oamenii care rămân prieteni cu foștii/fostele – sunt narcisiști și psihopați.

De ce? De obicei, astfel de oameni se conduc după principii practice sau sexuale. Adică, ei doresc să rămână prieteni, nu pentru că sunt îngrijorați de fostul partener, dar pentru a folosi și manipula acea persoană în scopuri proprii.

„O astfel de prietenie poate fi funcțională doar în cazul în care schimbul de resurse dorite continuă” afirmă cercetătorii.

Narcisiștii, de exemplu, se agață de relațiile din trecut, pentru că urăsc să simtă că au fost abandonați sau că au pierdut ceva. Păstrând persoana în cercul lui social, aceștia simt că au câștigat acea luptă.

Și narcisiștii, și psihopații nu pot suporta ideea că fostul/ fosta poate fi cu altcineva sau că el/ea își va recăpăta controlul asupra vieții. Prin urmare, astfel de oameni țin relația cu fostul/fosta pentru a fi capabil să îl/o manipuleze sau controleze.

Iată din ce cauză psihologii sunt de părere că trebuie să rupi toate relațiile cu cel de care te-ai despărțit. Nu este o idee bună să rămâneți prieteni. Îți este mai bine singur/ă. Ai grijă de sănătatea ta mentală.

Recent Posts

Zodia lovită de un val de prosperitate. Are șansa să câștige o mulțime de BANI

Camelia Pătrășcanu prevestește prosperitate pentru o zodie. Totodată, și alți nativi se vor bucura de…

14 minute ago

Marcel Ciolacu: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“

Marcel Ciolacu a lansat o ironie lipsită de inspirație în cadrul unei conferințe de presă…

45 de minute ago

Care sunt semnele care arată că ai energie negativă în jurul tău?

Sentimentele de copleșire și de frustrare pe care le poate trăi o ființă umană răspund…

o oră ago

O femeie care credea că este doar „foarte obosită” a primit un diagnostic devastator

Când Cathy Hunt a început să se simtă „foarte obosită”, a crezut că este doar…

2 ore ago

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Ajută la iertarea păcatelor!

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Mare. Săptămâna Mare, cunoscută și sub…

2 ore ago

Superstiții pentru Săptămâna Patimilor. Ce să faci în Vinerea Mare ca să fii sănătos tot anul

Săptămâna Mare reprezintă ultima săptămână premergătoare Paștelui, în care sunt organizate slujbe religioase speciale.Acestea sunt…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian