Sari la conținut

Cât primește pensie la recalculare un român care a muncit în România și în Italia

prima pensie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
pensie

Un pensionar a fost șocat să afle că, după 27 de ani de muncă în România și 7 ani în Italia, pensia sa de 1.950 de lei a scăzut cu câteva zeci de lei la recalculare, conform noii legi a pensiilor și formulei de calcul.

Până în septembrie, toate pensiile vor fi recalculate. În prezent, datele sunt introduse în sistemul informatic. Primii pensionari vor primi noile decizii de pensie chiar la sfârșitul lunii mai.

Doar 3.000.000 din cei 5.000.000 de pensionari vor beneficia de creșteri de pensii. Unii pensionari ar trebui să primească mai puțini bani după recalculare, conform noii formule de calcul a pensiei. Cu toate acestea, ei vor rămâne cu pensia actuală, deoarece principiul recalculării prevede că nicio pensie nu poate scădea.

Pensie după munca în străinătate

Publicația Newsweek a prezentat exemplul unui pensionar român care a fost surprins să afle că pensia sa nu va crește în urma recalculării. În prezent, pensia sa este de 1.930 de lei, cu un punctaj mediu anual de 0,95 și un punct de pensie de 2.054 de lei.

Acest pensionar a muncit timp de 27 de ani în România, o perioadă considerată relativ scurtă de către Ministerul Muncii. Drept urmare, va primi doar un număr mic de puncte bonus, acordate celor care au lucrat mai mult de 25 de ani.

Punctele bonus pentru 27 de ani de muncă sunt calculate astfel: 0,5 x 2 = 1 punct bonus.

Pensionarul are, de asemenea, 22 de puncte de contributivitate.

Totalul punctelor este: 22 + 1 = 23 puncte, iar punctul de referință este de 81 de lei. Astfel, pensia recalculată ar fi de 1.863 de lei (23 puncte x 81 de lei).

În consecință, pensionarul va păstra pensia actuală de 1.930 de lei, deoarece recalcularea ar duce la o scădere de aproape 70 de lei.

Formula de recalculare a pensiei = Puncte x VPR (valoarea punctului de referință), unde VPR este 81 lei.

Totalul punctelor = puncte de contributivitate + puncte de stabilitate + puncte asimilate.

Punctele de stabilitate sunt calculate astfel:

  • 0,50 puncte/an pentru anii între 26 și 30 de ani de muncă
  • 0,75 puncte/an pentru anii între 31 și 35 de ani de muncă
  • 1 punct/an pentru fiecare an muncit peste 35 de ani

Cum poți solicita pensie dacă ai muncit în UE

Pensionarul care a lucrat și 7 ani în Italia trebuie să știe că există acorduri între România și Italia pentru recunoașterea reciprocă a pensiei comunitare.

În Italia, vârsta de pensionare este de 67 de ani, cu condiția să fi muncit cel puțin 20 de ani. Pentru a ieși la pensie la această vârstă, trebuie să fi cotizat suficient pentru a atinge o pensie de 530 de euro. În caz contrar, este necesar să continue să lucreze până la 71 de ani.

  • Persoanele interesate pot cere drepturile de pensie conform legislațiilor statelor membre în care au lucrat. Vârstele de pensionare variază de la un stat la altul. Fiecare stat va stabili pensia la data îndeplinirii condițiilor conform legislației proprii.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel