Ce facem dacă micuțul nostru se trezește noaptea țipând, transpirat, bolborosind ceva despre un balaur sau cine știe ce altă grozăvie care l-a speriat sau… a vrut să-l mănânce? Mergem la psiholog. Așa vom afla cum trebuie să acționăm și, uneori, cine este, cu adevărat, balaurul
Carmen Anghel
Psihologul Gabriela Graure ne-a vorbit despre cauzele coşmarurilor care apar la copii. „Aceste coşmaruri apar la copii cu vârste între 2 şi 5-6 ani. Putem spune că, până la un punct, fac parte din normalitate. Copiii trăiesc într-o lume a fantasmelor. În perioada asta, la ei, magia este cea care face farmecul poveștilor, face ca lumea lor imaginară să devină realitate. Aceste coșmaruri sunt transpuneri de peste zi. De multe ori, vin în mintea lor, peste noapte, diverse imagini, diverse poveşti, personaje şi acolo se întâmplă ceva.” Oare din cauză că îi lăsăm uitaţi în faţa televizorului, se uită la desene sau filme violente şi le rămân în minte personajele negative? „Acestea sperie şi partea proastă este că noi îi lăsăm să participe la aceste chestii şi nu avem timp şi nici posibilitatea de a le reduce. Ar trebui căutate casete cu filme mai frumoase, asta în cazul în care chiar vrem să îi lăsăm să privească la televizor. Trebuie să fim foarte atenți la ce îi lăsăm să vadă, ce informații primesc. Pentru că nu toate sunt în sens pozitiv.
Pe copii îi bruschează și îi destabilizează foarte tare orice fel de conflict, orice discuție cu ton puternic, nu mai vorbesc de violențe. Toate lucrurile acestea, la vârsta de care vorbeam, se întipăresc, rămân ca niște amprente. Acestea sunt bagajele cu care plecăm în viață. Trebuie să vedem ce nu e bine pus la punct. Dacă ele nu sunt reparate consecințele sunt negative”, spune psihologul.
Fragilitate
Vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani este o perioadă fragilă pentru copii, o perioadă de formare. Dar psihologul ne atrage atenţia asupra unei cutume: „Cei şapte ani de acasă nu înseamnă numai să educi copilul să spună o poezie, să spună bună ziua. Contează foarte mult mediul în care îl dezvolţi, cum îl dezvolţi, ce informaţii îi dai. Ajung la concluzia că, în general, ei prind, simt, aud, știu totul din momentul concepției. Și în viața intrauterină visează. Am participat la un seminar în cadrul căruia ni s-a punctat faptul că există un aşa grad de conştientizare, încât la momentul concepţiei, copilul devine parte integrantă din familia respectivă. Nu trebuie să ne gândim că îl naştem, creşte. Nu! Copilul, din acel moment, devine parte integrantă a familiei!”.
Magia îl poate scăpa de teamă
Vorbeam de magia în care ei trăiesc. Ei bine, noi putem să-i scoatem din coșmar sau din teama care urmează coșmarurilor tocmai prin acest farmec al magiei. „Poţi să îi spui că ai puteri supranaturale, că faci răul să se ducă. Totul să se transforme în poveste. O înţelege mult mai bine, o acceptă mult mai uşor, la vârsta aceasta. Şi-i face pe copii să devină mai liniştiţi. Ei se nasc cu agresivitate, ca orice om, este speţa umană. Avem o astfel de agresivitate pe care părinții nu știu să o modeleze. Nu o modelează pe a lor și atunci este foarte greu să o modeleze pe a copilului lor. Atunci, această agresivitate este cea care ne provoacă teama, coșmarurile. Ei dorm foarte mult la vârstele acestea. Dorm mult şi profund, şi atunci este normal să trăiască astfel de situaţii peste noapte. Au anumite ore. În general, după miezul nopţii şi în momentul în care copilului nu i se impune un program. El are nevoie de program, de o stabilitate a existenţei. Noi, adulţii, să fim cei care respectă ora de odihnă, mediul lor. După vârsta de un an, e foarte bine să-i obișnuim să doarmă singuri. Vă propun metoda scaunului. Cu ajutorul ei poți să-l înveți să doarmă singur. În fiecare seară, iei un scaun, te așezi pe el și, cu fiecare seară, încet-încet, te îndepărtezi de pat. În fiecare seară câte puțin. O metodă care necesită o foarte mare răbdare și timp, din partea părinților, dar dă rezultate”.
Alte cauze ale coșmarurilor
În afara personajelor din poveşti şi a desenelor sau a sentimentului de teamă că doarme singur, coşmarurile mai pot apărea şi din alte cauze. „Ceea ce se întâmplă peste zi la ei se transpune foarte repede în aceste coșmaruri. Dacă este o zi zbuciumată, dacă a fost o zi în care copilul poate a trăit sau a fost martorul unei stări mai tensionate la grădiniță. Nici educatoarele nu sunt în fiecare zi la fel. Copiii sunt extrem de sensibili și simt totul foarte puternic, mai mult decât în realitate”, ne atrage atenția psiholog Gabriela Graure.
Şi relaţiile dintre părinţi au un impact mare asupra copilului. „O voce ridicată în interiorul cuplului e un pericol pentru copil. E bine să evităm, pe cât se poate, orice stare de discuţie, pentru că la ei se amplifică şi ei transformă în mintea lor, pot să-i dea un grad de negativitate mai mare decât îl are acea discuţie şi îl poate duce la acea stare de teamă şi are coşmaruri peste noapte.”
O boală ar putea genera visele îngrozitoare?
Când un copil se trezește transpirat, plângând e o relativă normalitate. „Dar în situaţia în care aceste visuri se repetă, trebuie să le dăm o explicaţie. S-a întâmplat că a fost o zi agitată, o stare mai alarmantă, suntem în preajma unei schimbări, a unei case, poate există un conflict între părinţi, o posibilă separare. Trebuie foarte bine văzut în ce context se naște. Pentru că altfel nu le putem da conotații medicale, că ar fi bolnav. Dacă începe să facă fobii la ceva anume. Prezenţa unui nou frate în familie le poate da o stare de anxietate: că nu mai sunt ei unicii, li se creează teamă. Coșmarul poate fi țipătul și strigătul lui de a fi atent și la mine, nu numai la celălalt. Avem tendinţa de a spune: acum tu eşti mai mare, trebuie să ai grijă de cel mic. Îi dai responsabilităţi, la care nu poate să facă faţă. De ce faptul că eu am 3 ani şi el 3 luni, îmi iei copilăria, îmi dai griji, eu trebuie să trăiesc copilăria mea. Trebuie să fim foarte atenţi.” Copilul se trezește, spre exemplu, și spune că a visat, peste noapte, că venea balaurul. Poate să fie un personaj de poveste. „Dar dacă acel balaur, care îl sperie pe el, și mi s-a întâmplat să întâlnesc cazuri, ei bine, trebuie să aflăm cine este, de fapt, acel balaur. Cu cine stă copilul peste zi? Cine îl poate speria? Îl auzeam pe un copil jucându-se și spunea că nu îi place când bona țipă foarte tare peste zi! Acel căpcăun, acel om rău, acea tonalitate putem să le atribuim unui personaj cu care îl lăsăm pe copil. Pot fi personaje reale, din viaţa lui, pe care le transformă în personaje din joaca lui şi copiii se trezesc, dintr-odată, că sunt asaltaţi de ele. Ca să putem să vedem foarte bine cum se așază în mintea lor, în momentul terapiei, în prezența părinților – pentru a-l percepe la justa lui problemă- îi dăm să se joace, să deseneze. În desene pot apărea aceste personaje rele.
Dar îi putem implica, rupând acea foaie cu desenul, poate rupe şi el din foaie şi, aşa, puţin câte puţin, îndepărtează răul, scapă de el, scapă de teamă. Îi redai curajul.” Specialistul ne mai atrage astenţia asupra faptului că nu ne implicăm destul. „De multe, ori din păcate, facem din
copiii noștri spectatori. Nu le creăm liantul în familie. Le spunem «lasă, că tu nu știi, tu nu poți, ești mic!». Dă-i cât poate el, redă-i cât poate să te înțeleagă! Așa va simți că face parte din familie.”
