Categories: Stil de viaţă

Câte kilograme e normal să ai, în funcție de înălțime și vârstă

Din cuprinsul articolului

Câte kilograme e normal să ai. Femeile au tendinţa de a considera greutatea ideală la un nivel foarte mic, ceea ce conduce la decizia de a urma diete inutile. În schimb, bărbaţii consideră că greutate ideală este mai mare decât cea recomandată.

Aşadar, cum se calculează greutatea ideală în funcţie de înălţime? Este o întrebare pe care ne-o punem de fiecare dată când cântarul arată valori care nu ne prea convin.

De exemplu, multă vreme a circulat ideea că un adult trebuie să cântărească cu 10 kilograme mai puţin numărul de centimetri peste un metru al înălţimii pe care o au. Adică, la un 1,65 m, greutatea ideală ar fi de 55 de kilograme.
Observând limitările acestei metode de calcul, o mare societate de asigurări din New York, numită Societatea Metropolitană, a elaborat o formulă mai complexă pentru a calcula greutatea ideală, care, potrivit autorilor ei, poate prezice cea mai mare speranţă de viaţă. Conform acestei formule, în cazul bărbaţilor, greutate ideală (kg) este egală cu 50 + 0.75 x numărul de centimetri peste înălţimea de 1.50 metri + 0.25 x numărul de ani peste 20.

Astfel, greutatatea ideală a unui bărbat cu o înălţime de 1,70 metri de 30 de ani se va calcula în felul următor: 50 + 0,75 x 20 + 0,25 x 10 = 67,5

Câte kilograme e normal să ai

Aşadar, greutatea ideală a acestui bărbat ar fi de 67,5 kg.

În cazul femeilor, valoarea din formulă trebuie înmulţită cu 0.9. Prin urmare, având aceeaşi înălţime, o femeie de 30 de ani, ar trebui să aibă 60,75 kg pentru a avea o greutate ideală.
Potrivit specialiştilor însă, nici această formulă n-ar trebui să fie luate drept literă de lege.

Formulele acestea de calcul al greutăţii ideale pot fi utile, dar nu sunt suficiente. O evaluare, atunci când o face un medic sau un nutriţionist, nu se opreşte doar la cântărire şi măsurarea înălţimii. Se măsoară şi alţi parametri. Se măsoară circumferinţele corporale, pliurile de grăsime, se fac analize mai complexe ale compoziţiei corporale. Numai aşa poţi să-ţi dai seama exact dacă poţi încadra în normalitate un om sau nu.

Un lucru mai important în valoarea antropometrică este compoziţia corporală, care ne permite o clasificare mai exactă a oamenilor. O persoană musculoasă, un sportiv de exemplu, poate să atârne greu pe cântar şi dacă ne luăm după calcule – reiese că acesta e gras. În realitate însă, el are doar un procent de grăsime de doar 8%, ceea ce înseamnă foarte puţin. De aceea este important ca aceste calcule să fie completate de analiza compoziţiei corporale, pentru a vedea exact din ce este compus corpul, şi să nu ne mai încredem în preconcepţia „greutatea ideală în funcţie de înălţime.

 

Recent Posts

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

31 de minute ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

o oră ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

2 ore ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

2 ore ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

3 ore ago

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Lidia Fecioru: Ne va purta noroc

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic