Sari la conținut

Câți ani au muncit pensionarii care beneficiază de creșterea pensiilor cu 90%

prima pensie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
pensie

Daniel Baciu, directorul Casei Naționale de Pensii Publice, a oferit clarificări referitoare la procesul de recalculare a pensiilor. Acesta a subliniat că, conform noii legi a pensiilor, pensionarii din România vor beneficia de recalcularea pensiilor începând cu 1 septembrie.

Baciu a menționat că acest proces va aduce creșteri semnificative în special pentru cei care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani.

„Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%. Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă”, a declarat oficialul pentru Antena 3 CNN.

Directorul Casei de Pensii a dezvăluit și calendarul tipăririi deciziilor de pensionare. „Începând din luna iunie, vom iniția procesul de tipărire și distribuire a noilor decizii de pensionare, astfel încât începând cu 1 septembrie, oamenii să fie informați cu exactitate cu privire la noua sumă a pensiei lor, conform recalculării stipulate de noua lege a pensiilor”, a explicat oficialul.

Noua decizie de pensionare va include actualizările valorilor punctului de referință, numărul total de puncte și alte ajustări specifice. Directorul a subliniat că, în urma acestei recalculări, nicio pensie nu va înregistra o scădere.

„Rămân cei 1 milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Aceștia sunt cei care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a precizat Daniel Baciu.

Condițiile de care se va ține cont la recalcularea pensiilor

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor care se va face în toamnă, cele patru documente fiind deja publicate în Monitorul Oficial.

La recalcularea prevăzută în noua lege a pensiilor se va ține cont de:

– stagiul de cotizare contributiv;

– stagiul de cotizare necontributiv;

– stagiul asimilat (necontributiv);

– stagiu sistem neintegrat (este vorba despre cele trei legi în baza cărora au ieșit la pensie polițiștii, militarii și avocații, emise în 2004, 2001 și 2000);

– stagiul de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate

În ce privește numărul de puncte de stabilitate acesta este acordat pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi.

Astfel, numărul total de puncte realizate la 1 septembrie 2024 este suma punctajelor anuale realizate la 31 august 2024 plus numărul de puncte de stabilitate.

În calculul pensiei se va ține cont de valoarea punctului de referință, care este de 81 de lei, iar în cazul în care, în urma recalculării, va rezulta un cuantum mai mic al pensiei, în decizie se va menționa acest lucru, dar se va păstra în plată nivelul anterior al pensiei.

Cum se acordă punctele suplimentare
La calculul numărului total de puncte se adaugă un număr de puncte suplimentare pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributiv de 25 de ani, astfel:

– 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;

– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;

– un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.

Numărul de puncte de stabilitate se acordă proporţional şi pentru fracţiunile de an.

Aceste puncte reprezintă stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și se acordă pentru stagiile de cotizare contributive.

Numărul de puncte de stabilitate nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel