Sari la conținut

Câți bani vor primi medicii de familie pentru fiecare persoană pe care o vaccinează

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Bani pentru vaccinare. Crește suma pe care o primesc medicii de famile pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete.  Guvernul a decis că de la 30 de lei/persoană vaccinată se va ajunge la 40 de lei/inoculare.

”Astfel, ordonanţa de urgenţă aprobată astăzi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii prevede, printre altele, majorarea tarifului pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19 administrat de către medicii de familie, de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare. Acest tarif cuprinde consultaţia medicală realizată de medicul de familie, administrarea serului, precum şi monitorizarea şi raportarea reacţiilor adverse postvaccinare”, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că modificarea tarifului este justificată de suplimentarea materialelor sanitare şi a echipamentelor de protecţie utilizate în cabinetul medicului de familie.

Tarifele vor fi valabile până la data de 30 septembrie 2021.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel