Sari la conținut

Cazul halucinant a medicului care a anunțat variola maimuței în România. Acuzații grave la adresa poliției: „au încercat să îmi rupă coloana ..”

Acuzații grave între un medic și Poliție. Un medic din Rădăuți, a postat pe rețelele sociale un mesaj în care afirma că a identificat variola maimuței în România, varianta simiană. însă acesta făcea referire la un caz de varicelă.

Potrivit celor de la Antena3, medicul infecționist care a declanşat falsa alertă de variolă a maimuţei a depus plângere la Parchet, DNA şi DIICOT, după ce a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi.

Medicul acuză că a fost sechestrat şi agresat de poliţişti, luni, 23 mai, când conducerea Spitalului Rădăuţi a chemat Poliţia.

„Să sechestreze un medic aducând două maşini de poliţie, una cu geamuri fumurii se deplasa în spatele tău cu trei poliţişti şi să încătuşeze un medic sau să încerce să îi rupă coloana sau un organ vital prin presiune crescută intraabdominală, apoi să îl duci într-o cameră de forţă să îi iei telefonul mobil, fără apă, fără mâncare, noroc că am apucat să urc în Maşina Servicii Comunale Rădăuţi SA, cărora le mulţumesc pentru răbdare. Astăzi (miercuri, 25 mai n.r.) dacă nu era maşina de gunoi nu cred că mai scriam ceva”, a scris medicul din Rădăuţi, Andi Radu Agrosoaiei, pe pagina sa de Facebook.

Medicul a ajuns internat la Spitalul de Psihiatrie după ce s-a ascuns în mașina de gunoi

Potrivit conducerii Spitalului din Răduți, medicul care a anunțat în cursul zilei de luni că există variola maimuței la Răduți ar fi avut o dispută cu cadrele medicale din secția din care face parte. Acesta și-a manifestat indignarea și pentru conducerea spitalului, care a postat un mesaj pe site în care preciza că afirmațiile doctorului nu au acoperire.

Direcția de Sănătate Publică Suceava, prin directorul executiv Olivia Ioana Vlad, a transmis un comunicat în care era dezmințită informația lansată pe Facebook de către medicul Andi Radu Agrosoaie privind apariția primului caz de variolă în țară, la Spitalul Municipal Rădăuți.

”Contrar informațiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuți, DSP Suceava infirma aceasta suspiciune, pe raza județului Suceava, nu a fost înregistrat nici un caz de variolă a maimuței sau vreo suspiciune de îmbolnăvire.

Cazul de la Rădăuți este din punct de vedere clinic si epidemiologic al unei paciente de 49 de ani cu varicelă, infectată după contactul cu copiii, membri de familie, care au avut acesta boală, conform șefului secției de boli infecțioase de la spitalul din localitate, dr. Angelica Popescu. Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat si prelungit cu o persoană care are variola maimuței. Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării pacientei din Rădăuți cu virusul variolei maimuței”, a transmis directorul executiv al DSP Suceava, Olivia Ioana Vlad.

Din declarațiile unor cadre medicale, se pare că medicul infecționist Andi Agrosoaie ar fi plecat supărat din instituția medicală și s-ar fi ascuns într-o mașină de la Salubritate, ulterior fiind îndrumat de colegi către secția de Psihiatrie.

Managerul spitalului, Dan Vatră, a confirmat că medicul se află internat la Psihiatrie: ”A avut o atitudine mai agresivă la adresa unor colegi, unele ieșiri, iar acum este internat”, a spus managerul Spitalului.

Întrebat dacă tensiunile au izbucnit după postarea în care dr. Agrosoaie afirma că a descoperit variola maimuței, directorul Spitalului a precizat: ”A avut unele ieșiri la adresa colegilor de la Infecțioase. Au apărut și înainte ceva probleme, avem o plângere depusă de o asistentă puțin înainte de acest incident, urma să o analizăm în Comisia de etică. În această dimineață au izbucnit însă tensiunile, ieșirile la adresa colegilor și a urmat internarea la Psihiatrie”.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel