Categories: Ştiri sănătate

Cunoscut medic chirurg: „… nu există doar Covid, restul bolilor fac ravagii, nu şi-au luat concediu”

Medicul chirurg Paul Ichim, trage un semnal de alarmă într-o postare pe rețelele sociale, privind situația bolanvilor care nu au fost diagnosticați la timp din cauza evoluției nefaste a pandemiei. Medicul face un apel cu această ocazie, la rațiunea oamenilor, îndemnându-i să se vaccineze. Printr-o populație vaccinată s-ar reduce „victimele colaterale” care mor deoarece nu mai reușesc să ajungă la spital pentru diagnosticare, întrucât spitalele sunt pline cu pacienți covid.

„Lucrez în spital la patul bolnavului, ştiu ce se întâmplă în UPU (destul de bine), ştiu ce-i prin containerele de la poartă, prin Secţia de Covid de la etajul 1, prin Terapia Intensivă Covid, câţi mor. Atenţionez că nu-i de glumă, că-i mai rău că în primele 3 valuri. (…)

Din cauza dihaniei ăsteia, mulţi bolnavi cu afecţiuni oncologice n-a fost depistaţi la timp, sau urmăriţi adecvat. Aceştia vin acum în situaţii incredibile, disperate, la care ne batem capul cum putem să-i ajutăm. Nu există zi să nu descoperim şi să avem astfel de cazuri. Chestia asta reprezintă un stres ce se acumulează chiar pe corpul medical, nu poţi fi insensibil la suferinţă oamenilor, mai ales că ei stau doar cu noi, nu beneficiază de asistenţă familiei ce nu poate intră la vizită.

Fiecare are istoria lui, problemele lui familiale, disperarea lui şi toate sunt descărcate la noi. (…)Cam asta-i realitatea pe care o trăim zilnic, de aceea tot strigăm să organizăm şi altfel, că nu există doar Covid, că restul bolilor fac ravagii, nu şi-au luat concediu” , a scris pe Facebook dr. Paul Ichim, chirurg la Spitalul Judeţean Galaţi.

„… nu există doar Covid, restul bolilor fac ravagii, nu şi-au luat concediu”

Medicul face un apel aproape disperat către populaţie să meargă să se vaccineze pentru a reveni la normal: „răspundeţi pentru voi dar şi pentru cei din jur, nu fiţi egoişti”.

„Cred că fiecare dintre scepticii epidemiei, ar trebui să se gândească că într-un fel îşi aduce contribuţia parţial, la dramele acestea pe care le-am numit colaterale, la cei care mor din ce în ce mai mulţi. Afară oamenii s-au vaccinat, au revenit la normal, la o asistenţă medical echilibrată adresată tuturor. În concluzie, vaccinaţi-vă , răspundeţi pentru voi dar şi pentru cei din jur, nu fiţi egoişti. Nu mai credeţi toate prostiile spuse de exaltaţi iresponsabili”,a mai scris medicul.

 

Recent Posts

Cum poți obține banii din Pilonul 2 de pensii de la o rudă decedată. Poți primi toată suma în 10 zile

Cum poți obține banii din Pilonul 2 de pensii de la o rudă decedată. Banii…

11 minute ago

HOROSCOP. Patru ZODII norocoase după Paşte. Trag CARTEA câştigătoare!

Astrele aduc vești minunate vor face fericită viața acestor semne zodiacale imediat după Paște. Chiar…

31 de minute ago

Victimele Holocaustului, căutate cu ajutorul Inteligenţei Artificiale

Cercetători din Israel au decis să folosească inteligenţa artificială (AI) pentru a verifica numeroase documente…

51 de minute ago

Florin Piersic a fost operat din nou, la Cluj! Care este starea actorului

Medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca au transmis ultimele noutăți cu privire la starea de…

o oră ago

Lista alimentelor cu cei mai mulți aditivi cancerigeni

Aditivi cancerigeni. Aditivii alimentari reprezintă substanțe adăugate în timpul procesării alimentelor, având rolul de a…

2 ore ago

O jumătate de milion de pensionari primesc 1000 de lei în plus la pensie. Ce meserii au avut

1.000 de lei în plus la pensie. Printre cei 500.000 de pensionari care vor beneficia…

2 ore ago

Citeste si: