Sari la conținut

Ce alimente mai pot consumate, în condiții de siguranță, după ce au expirat

Borcanele cu gem, pungile de orez sau conservele de carne ajung să stea și câteva săptămâni prin cămară, dar specialiștii spun că termenul de expirare nu trebuie respectat cu sfințenie atâta vreme cât mâncarea arată și miroase bine.

 Iată topul celor mai sigure alimente expirate:

Conservele de orice fel expiră de regulă la unu-doi ani de la data fabricației, însă termenul inscripționat pe etichetă este relativ, explică managerul unui supermarket britanic. Sterilizarea sub presiune la temperaturi de peste 117 grade celsius ucide microorganismele, astfel că mâncarea poate rezista circa trei ani de zile. Atunci când însă conservele încep să se umfle, e semn că au acumulat gaz și trebuie aruncate.

Borcanele cu gem, muștar etc. sunt și mai simplu de verificat. Capacul complet flat și care se deschide greu reprezintă cel mai bun indicator că alimentele sunt încă comestibile. În unele cazuri, există o pojghiță albicioasă deasupra, dar asta nu înseamnă că toată mâncarea e periclitată.

Alimentele uscate pecum orezul, pastele sau fasolea boabe sunt în pericol de a face molii, dar nici acestea nu au o dată de expirare bătută în cuie. Singurul dezavantaj este că, în timp, se observă o deteriorare a calității, cum ar fi gust amărui după preparare.

Alte produse „supraviețuiesc” multă vreme de la expirare prin îngheț la -18 grade celsius. Este și cazul cărnii, a maionezei și chiar a albușurilor.

Experţii în nutriţie sunt de părere că nu există niciun pericol nici dacă se întâmplă să consumaţi produse care expiră în aceeaşi zi. „Producătorii de alimente sunt obligaţi să afişeze un termen de valabilitare anterior celui în care produsul expiră în realitate. Se ia o marjă de eroare.

Prin urmare, nu e niciun pericol pentru cei care consumă un produs cu o zi-două înainte ca acesta să expire, conform etichetei, sau chiar în ziua în care se termină termenul de valabilitate”, afirmă medicul nutriţionist Eduard Adamescu.
Nutriţionistul atrage însă atenţia asupra riscurilor la care se expune un consumator dacă mănâncă un produs desfăcut după mai mult de 24 de ore.

De exemplu, conservele desfăcute trebuie consumate în maximum 24 de ore. Altfel, există riscul contaminării conţinutului şi se poate ajun ge la indigestii şi diaree. „În cazul produselor expirate, se poate ajunge de la toxiinfecţii alimentare până la internare”, mai spune Eduard Adamescu.

Menţiunea „Expiră la…” indică o perisabilitate ridicată

Produsele care au pe ambalaj „A nu se consuma de pre fe rinţă după data de…” nu se înscriu în grupa de perisabilitate ridicată şi termenul de garanţie nu este atât de strict, ci este o recomandare care ar trebui respectată „pe cât posibil”.

Zahărul, fără termen

Zahărul nu are termen de valabilitate, afirmă specialiștii.Depozitat în con diţii optime – umiditate cel mult 70%, ambalat în condiţii igienice -, zahărul poate fi consumat fără probleme şi după mulţi ani de la producere. Chiar în cazul unor depo zitări în condiţii de umezeală mai mari, când există pericolul umezirii zahărului şi creării de «bulgări», acesta nu este dăunător sănătăţii.

Companiile care respectă standardele de calitate declară totdeauna un termen de garanţie mai mic decât cel care este în realitate. Un produs care expiră în ziua cumpărării nu prezintă niciun risc.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel