Sari la conținut

Ce ar trebui să știe orice bărbat despre vasectomie

planta cu nenumărate beneficii pentru bărbați
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
planta care ajută bărbații

Vasectomia este o procedură chirurgicală de sterilizare adresată bărbaţilor. Potrivit statisticilor, la vasectomie apelează bărbații care sunt căsătoriți de peste 10 ani și care, împreună cu partenera, hotă­răsc că nu mai vor să aibă copii.

Dar la această metodă de contracepție extremă se mai poate apela şi atunci când partenera are o problemă de sănătate, iar o eventuală sarcină i-ar pune viața în pericol.

Ce presupune vasectomia

Bărbații au la nivelul aparatului genital două canale aşa-numite deferente care măsoară, fiecare 25 de centimetri și care au rolul de a transporta spermatozoizii de la nivelul testiculelor, unde sunt produși, până la segmentul prostatic al uretrei. Când ajung la acest nivel, spermatozoizii se combină cu lichidul seminal, provenit din cele două vezicule seminale și cu lichidul produs de prostată, rezultând sperma.

Vasectomia se realizează prin tăierea canalelor deferente, extirparea unei mici porțiuni din acestea şi ligatura capetelor. Prin urmare, în momentul închiderii canalelor, spermatozoizii nu se mai combină cu lichidul seminal, iar bărbatul devine steril. Operaţia durează maximum o oră. Rezultate sigure doar după opt săptămâni Recuperarea postoperatorie durează maximum cinci zile.

Ulterior, viața sexuală poate fi reluată, însă specialiștii recomandă folosirea protecţiei, deoarece în spermă mai pot fi prezente rămășițe de spermatozoizi. După o lună și jumătate de la închiderea canalelor, se va realiza o analiză a lichidului seminal pentru a se observa dacă mai există vreo urmă de spermatozoizi, iar, pentru mai multă siguranță, după alte două săptămâni, se va mai face o analiză. Abia după cele două analize medicul va putea certifica sterilitatea.

Ce riscuri presupune

În general, intervenția chirurgicală este lipsită de efecte adverse. Însă există și cazuri în care pot apărea sângerări la nivelul scrotului, mai exact, poate apărea o umflătură care să producă durere. De asemenea, după două zile de la operație poate apărea o infecție la nivelul tăieturii, urmată de o inflamație. De obicei, în aceste cazuri se administrează antibiotice, pentru a evita complicațiile.

Nu afectează viaţa sexuală

După intervenţie, bărbatul poate avea o reţinere pe plan sexual. Aceasta are o bază emoţională și poate fi rezolvată prin câteva ședinţe de psihoterapie. În rest, viaţa sexuală se desfășoară normal, deoarece vasectomia nu afectează erecţia. După realizarea sterilizării, partenerii consideră viaţa sexuală chiar mai plăcută, deoarece scapă de corvoada contracepţiei.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel