Sari la conținut

Ce ascunde durerea persistentă de spate

durere spate
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Exerciții pentru corectarea posturii

Din cuprinsul articolului

Durerea de spate este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii merg la medic sau lipsesc de la serviciu și una dintre principalele cauze de dizabilitate din lume.

Medicul Daniela Opriș Belinski a explicat la Antena 3 cum putem ameliora durerea și ce este de făcut atunci când durerea persistă.

„În general, la frig, apare tendinţa muşchilor de a se contracta. Astfel că, dacă ne expunem la temperaturi scăzute și zona respectivă nu este foarte bine protejată, musculatura din jurul vertebrelor se contractă.

Acelaşi lucruri le fac şi ligamentele sau tendoanele. Prin urmare, poate apărea durerea. Durerea de spate este foarte frecventă în toată populația globului.

Statistica arată că peste 85 % din populație are măcar o dată în viață o durere de spate. Cuvântul reumatism, medical vorbind, nu este chiar folosit.”, a spus medicul Daniela Opriș Belinski, vineri, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN.

„Reumatismul articular acut poartă numele de reumatism şi este legat de o infecţie bacteriană. În rest, lumea folosește termenul de reumatism în legătură cu durerile articulare.

Uneori articulaţiile se pot umfla şi aşa apare aşa numita artrită. Practic, cea mai des întâlnită suferinţă articulară, deci acest reumatism, apare la vârstnici.

De exemplu, artroza este des întâlnită la persoanele în vârstă. Factorul de risc cel mai important pentru artroză este vârsta.

Suprasolicitarea unei articulații are şi ea un efect negativ. Totodată, greutatea mai ales pe anumite articulații, are impact negativ pe genunchi, pe glezne și chiar și pe coloană. De exemplu, grăsimea abdominală trage coloana în jos. Pur şi simplu atârnă mai greu decât ar trebui.

Să avem grijă la ceea ce mâncăm

Este ca şi cum ai căra tot timpul un rucsac în faţă. Să avem grijă la ceea ce mâncăm, astfel încât să nu ajungem la obezitate. Să facem exerciţii fizice. Acestea sunt foarte importante.

Chiar se recomandă să să avem o activitate fizică constantă. Inclusiv exercițiile care întăresc musculatura din jurul unei articulații sunt indicate.

În caz că nu tratăm, nu prevenim aceste dureri și stăm așa mult timp o să existe nişte complicaţii. Este important să vedem care este cauza durerilor.

Prin urmare, dacă durerile articulare persistă, este bine să mergem să ne vadă un medic. Deci, dacă durerile persistă mai mult de două, chiar trei săptămâni, trebuie să ne prezentăm la medic.

Există o medicaţie pentru acest reumatism. Medicaţia este ţintită pe durere şi pe inflamaţie. Totodată, nu putem exagera cu aceste antiinflamatoare. Antiinflamatoarele consumate des pot da efecte adverse digestive. Poţi să faci gastrită, ulcer sau chiar să crească tensiunea. De aceea, acestea nu pot fi luate după ureche.

Există şi o legătură între afectarea articulară şi inimă. Reumatismul articular acut este legat de o infecţie streptococica care afectează inima.”, a mai spus medicul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel