Sari la conținut

Ce aveau în comun majoritatea pacienților uciși de COVID-19. Cercetătorii au descoperit un lucru important în sângele lor

eficacitate
Vaccinare anti-covid

Un nou studiu a scos la iveală factorii pe care îi au în comun majoritatea pacienților uciși de COVID-19. În afara bolilor cronice, aceștia aveau și un nivel scăzut al globulelor albe, în sânge. 

Cercetătorii au analalizat date de la 85 de indivizi care au murit de COVID-19 în primele stadii ale pandemiei, atunci când a izbucnit în Wuhan, China. Analiza a scos la iveală că majoritatea pacienților aveau câteva lucruri în comun.

O echipă de cercetători de la opt instituții din China și din Statele Unite ale Americii au studiat date de la 85 de pacienți care au murit din cauza cedării mai multor organe, provocată de infecția cu SARS-CoV-2, potrivit medicalnewstoday.

Toți indivizii incluși în studiu au fost spitalizați în intervalul 9 ianuarie-15 februarie 2020. Cercetătorii au avut acces la tot istoricul medical al pacienților decedați, la toate testele medicale, la simptomele pe care le-au prezentat imediat după infectare și la tratamentul pe care l-au primit și au făcut o serie de observații. Raportul lor a fost publicat în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine.

Ce aveau în comun majoritatea pacienților uciși de COVID-19

Așa au aflat că 72,9% dintre pacienții uciși de COVID-19 erau bărbați, cu o medie de vârstă de 65,8 ani și boli cronice, așa cum sunt afecțiunile cardiovasculare și diabetul zaharat.

Echipa de cercetătorii a descoperit, de asemenea, că printre cei 85 de pacienți ale căror date au fost analizate, cele mai întâlnite simptome de COVID-19 sunt febra, scurtarea respirației și oboseala.

O altă observație importantă făcută e că 81,2% dintre indivizii incluși în studiu, aveau în sânge un nivel foarte scăzut de eozinofile (un tip de celule albe ale sistemului imunitare specializate în lupta cu infecțiile).

Eozinofilele sunt importante pentru sănătatea noastră, deoarece ajută la menținerea unui sistem imunitar echilibrat. Ele ajută la controlul răspunsului la antigenele străine, atât din alimente, cât și din microorganisme (dăunătoare și din microbiom) din intestine. Imediat după naștere, nivelul lor în timus crește și contribuie la determinarea organismului de a nu răspunde la proprii antigeni. Eozinofilele ne ajută să combatem infecțiile prin eliberarea de substanțe toxice care pot ucide agenți patogeni și generează inflamații. De asemenea, pot „consuma” bacteriile. Ajută la protejarea împotriva viitoarelor infecții cauzate de bacterii, virusuri și paraziți prin activarea imunității dobândite.

Valoarea normală de eozinofile este 0-0,5 x 10 ^ 9 / L sau mai puțin de 500 de celule pe microlitru (mL) de sânge (variind între 0 și 7% din numărul total de celule albe din sânge). Cu toate acestea, uneori, un rezultat de laborator poate fi în intervalul de referință, dar nu se află de fapt în intervalul optim. Intervalele de referință nu sunt aceleași cu un interval optim. Acesta este motivul pentru care eozinofilele chiar în intervalul „normal” pot ascunde probleme și indică faptul că anumite procese din corp nu sunt optime.

Eozinofile scăzute – eozinopenia – care sunt cauzele?

Un număr scăzut de eozinofile se numește eozinopenie și apare atunci când eozinofilele sunt sub 40 de celule / μL și pot atinge 0 celule / μL.

De obicei, eozinofile scăzute nu sunt un motiv de îngrijorare dacă acestea sunt normale. Dacă alte celule albe din sânge sunt în concentrații anormale, cu toate acestea, pot fi necesare alte teste pentru a determina cauza care stă la bază. Eozinopenia poate fi indusă și de stresul emoțional. Nivelurile scăzute de eozinofile din sânge (eosinopenia) sunt rare, cu toate acestea.

Eozinofile scăzute și scăderea imunității

Reducerea eozinofilelor poate fi, de asemenea, rezultatul scăderii imunității din cauza unei boli sau a utilizării de medicamente care modifică funcționarea sistemului imunitar, cum ar fi corticosteroizii.

Eozinofile scăzute în sânge pot sugera și:

consum crescut de alcool – poate determina scăderea nivelului de eozinofile și a altor globule albe din sânge, ceea ce reduce răspunsul sistemului imunitar al organismului la infecții și alte stări;
supraproducția de cortizol – nivelurile în exces de cortizol, care este un hormon glucocorticosteroid, pot avea legături cu un număr mai mic de eozinofile și cu o funcție imunitară mai mică. Persoanele cu sindromul Cushing supraproduc cortizol.
Cauze rare ale eozinopeniei includ boli autoimune, boli ale măduvei osoase, cancer etc.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel