Sari la conținut

Ce e mai periculos: alcoolul, heroina, cocaina sau marijuana? O nouă cercetare are o concluzie neaşteptată

Este un fapt deja cunoscut că băuturile alcoolice pot fi foarte dăunătoare dacă sunt consumate în exces. Însă, potrivit unui studiu condus de profesorul David Nutt, alcoolul este chiar mai periculos decât heroina.

În cadrul cercetării au fost analizate efectele diferitelor droguri (cocaină, heroină, ecstasy, marijuana, alcool) asupra indivizilor și asupra societății.

Cercetătorii au analizat și gradul de dependență al fiecărei substanțe, efectele fizice nocive pentru utilizatori, implicațiile emoționale și resursele financiare cheltuite de societate pentru asistență medicală și servicii sociale.
„Am folosit un set de 16 criterii, 9 dintre ele au legătură cu ce poate face un drog unei persoane, 7 despre cum un drog afectează societatea. Drogul cel mai periculos pentru societate este alcoolul, pentru că este atât de folosit”, susţine David Nutt.
Pe o scara de 1 la 100, alcoolul a primit 72 de puncte din punct de vedere al efectelor nocive pe care le are asupra oamenilor, în timp ce heroina a acumulat 55 de puncte.

Este posibil ca locul ocupat de alcool să fie justificat și de faptul că acesta este mai accesibil, dar și din cauza efectelor devastatoare pe care le are consumul excesiv, asupra întregului organism.

Consumul excesiv de alcool poate cauza și:
– dezvoltarea depresiei, anxietății și a problemelor de concentrare;

– consumul de alte droguri (inclusiv marijuana, cocaină, heroină)
– instalarea alcoolismului (consumul ocazional se poate transforma deseori în dependență, mai ales în cazul adolescenților);
– accidente auto, violență;
Consecințele alcoolismului în rândul adolescenților au fost considerate cele mai grave.
Tentativele de sinucidere sunt mai numeroase printre adolescentele care beau, iar tinerii

care consumă alcool îți încep, de regulă, viața sexuală mai devreme și nici nu se protejează atunci când au contacte sexuale cu persoane necunoscute.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel